Sport

Anca Şipoş şi Mădălin Piperea, convocaţi pentru All Star Game!

Anca SiposCel mai spectaculos eveniment în baschetul feminin naţional este celebrul meci al vedetelor, All Star Game, joc în care sunt incluse cele mai importante sportive din ţară. În acest an, votul publicului şi al reprezentanţilor mass-media, alături de cel al federaţiei, a dus la două loturi de jucătoare destul de echilibrate. Echipa BC-CST Alexandria este reprezentată de o jucătoare, Anca Şipoş, inclusă în echipa Sudului, alături de antrenorul Mădălin Piperea, care face parte din stafful tehnic.

Lotul echipei Sudului pentru All Star Game este următorul: Annemarie Pârău, Janeesha Jeffery, Taneisha Harrison, Stefanie Murphy, Florina Păscălău – toate de la Sepsi SIC Sf. Gheorghe, Britney Cimone Jones, Sonia Ursu – Olimpia CSU Braşov, Gabriela Cursaru – Phoenix Galaţi, Anca Stoenescu, Chrissy Givens, Monique Coker – toate CSM Târgovişte, Anca Şipoş – CSBT Alexandria; antrenori: Zoran Mike (Sepsi SIC Sf. Gheorghe), Dan Calancea (Olimpia Braşov), Mădălin Piperea (CSBT Alexandria).

 

Final Four – Cupa României

Publicul din Alexandria vrea să fie alături de echipa BC-CST Alexandria!

În zilele de 13 şi 14 martie a.c., la Sfântu Gheorghe va avea loc turneul final al Cupei României, Final Four, turneu în care sunt programate semifinalele / finalele competiţiei. Între cele patru echipe calificate se regăseşte şi BC-CST Alexandria, echipă care se află pentru a treia oară în palmares în semifinalele competiţiei eliminatorii. Vineri, 13 martie, alexăndrencele pregătite de Mădălin Piperea vor întâlni pe Universitatea Alba Iulia, în primul joc al semifinalelor, după care este programată partida ACS Sf. Gheorghe – ICIM Arad. De asemenea, sâmbătă, 14 martie, au loc finalele, mai întâi meciul pentru locurile 3-4 (se întâlnesc învinsele din semifinalele), după care are loc finala (între învingătoarele din semifinale).

B.Pană

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.