La câteva zile de la startul pregătirilor sub comanda antrenorului Florin Şoavă, echipa Sporting Roşiorii de Vede începe seria jocurilor de pregătire din această perioadă a sezonului. În acest sens, sâmbătă, 27 iulie, ora 11.00, la Berceni, se va disputa partida dintre ACS Berceni (nou-promovată în Liga a 2-a) şi Sporting, joc care se vrea a fi un test real pentru lotul de jucători aflaţi în acest moment în pregătire. Odată cu revenirea lui Şoavă la Roşiorii de Vede, au început pregătirile, pe lângă sportivii care au rămas sub contract cu clubul Sporting, şi alţi cinci jucători, unii veniţi chiar de la nivel de Liga a 3-a. În privinţa păstrării lor în lotul roşiorean pentru următorul sezon, este prematur de spus, însă, după cum a anunţat conducerea clubului, în cel mult 10 zile lotul va fi definitivat. “În jurul datei de 5 august sperăm să avem efectivul de jucători complet, pentru a avea câteva săptămâni de pregătire împreună cu tot lotul, până la startul sezonului”, a spus preşedintele clubului Sporting, Gabriel Vlădulescu.
După disputarea jocului de sâmbătă, roşiorenii vor să caute un alt adversar pentru săptămâna viitoare, deoarece în runda de Cupa României, de pe 31 iulie, vor sta.
Pamimai Videle a jucat deja un meci
Cea mai grăbită echipă în privinţa jocurilor de verificare pare Pamimai Videle, formaţie care a jucat primul meci de pregătire, în Bucureşti. Echipa antrenată (din această vară) de Florin Colceag a jucat pe terenul formaţiei Metaloglobus Bucureşti, unde a pierdut cu 2-0, însă evoluţia videlenilor a fost apreciată de echipa bucureşteană, care s-a întrebuinţat serios pentru victorie.
Programul de pregătire al echipei din Videle continuă azi cu un alt meci de verificare, pe care îl va disputa tot în deplasare; Pamimai va juca contra echipei Inter Clinceni, joc stabilit pentru ora 10.30, pe terenul echipei ilfovene.
B.Pană