Pentru amicalul pe care FCM Alexandria l-a disputat ieri pe teren propriu, contra piteştenilor de la SCM (Liga a 3-a), interesul publicului a fost destul de mare, deşi canicula s-a instalat de la primele ore ale dimineţii. Meciul, în care gazdele sperau să confirme că sunt într-o formă ascendentă, n-a fost deloc unul reuşit pentru alexăndreni, deşi echipa pregătită de Gabriel Lungu începuse bine partida. Aşezată destul de sus, formaţia alexăndreană a plătit tribut câtorva greşeli personale nedorite, dar şi unui joc colectiv care n-a mers la fel ca în precedentele dispute. Teama antrenorului Lungu că “piteştenii erau supăraţi pentru înfrângerea de săptămâna trecută” avea să se transforme într-un coşmar pentru alexăndreni, îndeosebi în partea secundă, când greşelile individuale şi colective s-au ţinut lanţ! Iar scorul final avea să fie unul prea sever faţă de cum a arătat jocul în prima repriză, 7-2 pentru oaspeţi, care au mai avut câteva ocazii de gol (plus un penalti apărat de portarul Smarand). În schimb, alexăndrenii n-au fost deloc în apele lor, mai ales după ce s-a acumulat oboseala, iar antrenorul Lungu a preferat să ruleze lotul (cu mici excepţii, au jucat toţi cei aflaţi în lotul FCM-ului), deoarece principalul obiectiv a fost pregătirea şi verificarea jucătorilor. Despre impresia lăsată de jucătorii FCM-ului, preferăm să nu vorbim acum, însă promitem să facem o analiză cât mai amplă a calităţilor şi randamentului fiecărui sportiv, odată cu apropierea sezonului oficial din campionat.
– FCM Alexandria – SCM Piteşti 2-7 (Victor Rada, Florin Parolea / M. Marcu 2, A. David pen., A. Naciu, A. Dobre, M. Iamandi, Neagu pen.); pentru FCM au jucat următorii: I. Anton, A. Matache, A. Tudor, M. Radu, D. Zamfir, D. Bădănoiu, V. Rada, L. Brânceanu, C. Pârjolea, F. Radu, D. Ene; au mai intrat R. Smarand, D. Lucan, A. Olteanu, F. Parolea, M. Tereuci, C. Necşescu, C. Căpăţână, A. Marin, C. Dinu, F. Dragu.
Următorul meci de pregătire pentru FCM Alexandria va fi sâmbătă, 16 august, ora 11.00, pe teren propriu, contra echipei CS Baloteşti (echipă promovată în Liga a 2-a).
Sporting Roşiori s-a impus la Turnu Măgurele
Un alt joc amical disputat ieri în Teleorman s-a jucat pe stadionul Municipal din Turnu Măgurele. Sporting Turnu, nou-înfiinţata echipă pregătită de Vali Bădoi, a întâlnit pe Sporting Roşiorii de Vede, singura echipă teleormăneană din Liga a 3-a. Meciul, care a stat tot sub impresia caniculei, a avut ritm, faze de poartă şi un final în care roşiorenii au ieşit învingători. La capătul celor 90 de minute, echipa pregătită de Cristi Negru s-a impus cu 5-3, iar impresia lăsată a fost aceea că s-a jucat sub potenţial. “S-a văzut că venim după o perioadă de pregătire intensă, băieţii au fost puţin obosiţi, chiar şi ieri am avut două antrenamente fizice tari. Chiar şi aşa, puteam câştiga mai lejer, pe noi însă ne interesează alte aspecte decât rezultatul în sine. Cred că suntem aproape de ceea ce ne-am propus, însă ştiu că ne-ar mai trebui vreo doi jucători, pentru a acoperi posturile deficitare”, a punctat Gabriel Vlădulescu, preşedintele echipei din Roşiorii de Vede.
– Sporting Turnu Măgurele – Sporting Roşiorii de Vede 3-5 (au marcat C. Dana, H. Lascu, M. Urucu / C. Vâlcică, C. Priescu 2, I. Lătea, V. Moraru); pentru Sporting Roşiori au jucat: E. Butoi, S. Vişan, M. Moşteanu, I. Sitaru, M. Dicu, S. Mitran, C. Vâlcică, I. Urâtu, Stoichiţoiu, V. Moraru, C. Priescu; au mai intrat Celic, Floricel, Bocănete, Lătea, Bâră, Săvescu, Lapteş, Salaman.
Următorul joc pentru roşiorenii de la Sporting va fi sâmbătă, ora 10.30, cu Atletic Bradu (Liga a 3-a).