Una din cele mai active echipe din fotbalul judeţean în această iarnă este Sporting Roşiorii de Vede, echipă care a efectuat multe transferuri, dar a disputat şi câteva jocuri de pregătire. În ultima săptămână, roşiorenii pregătiţi de Florin Şoavă au disputat două jocuri de verificare contra fostei echipe a lui Şoavă, CS Apa Craiova, pe care le-au pierdut cu acelaşi scor, 2-3. În meciul disputat sâmbătă, la Craiova, în lotul Sportingului au apărut câteva nume noi de jucători, însă şi unii sportivi care fuseseră aduşi recent au plecat. “Este perioadă de pregătire, de transferuri, iar noi vrem să verificăm cât mai mulţi jucători”, a spus preşedintele clubului Sporting, Gabriel Vlădulescu. Acesta a precizat faptul că după meciul de acum trei zile “lotul este definitivat în proporţie de 80%, dacă va apărea vreun jucător pe care noi am vrea să-l luăm şi ne înţelegem cu el, este în regulă, dacă nu, rămânem cu cei care sunt în prezent la echipă”.
Antrenorul Florin Şoavă a putut vedea la al doilea test cu echipa din Craiova un lot format din 20 de jucători, împreună cu care de ieri a început un stagiu centralizat de pregătire, în localitate. “Urmează cea mai importantă perioadă, cantonamentul centralizat, la stadion”, a spus antrenorul în vârstă de 35 de ani, care şi-a structurat pregătirea cu două antrenamente zilnic, dar şi minim un joc de verificare. “Este timp pentru pregătirea campionatului, mai sunt două săptămâni în care putem acumula destul de mult, iar eu spun că, din punct de vedere al forţei echipei la acest moment, suntem destul de bine pregătiţi pentru a reuşi obiectivul imediat, titulul judeţean şi promovarea”, a spus Gabriel Vlădulescu.
– CS Apa Craiova – Sporting Roşiorii de Vede 3-2 (Căle ‘2, Stoichiţoiu ’23, Bălan ’65) / Cândea ’40, Vucea ’62). Pentru Sporting Roşiorii de Vede: Buşcă, Găiceanu, Sitaru, Vişan, Dicu, Lecovişte, D. Popescu, Sârbu, Cândea, Popovici, Neacşu; au mai intrat Ciobanu, Săvescu, Ciubuc, Urâtu, Bujorescu, Oprea, Stăvărache, Vârban, Vucea; antrenor Florin Şoavă.