O altercaţie între doi elevi de la Şcoala Gimnazială Viişoara s-a transformat într-un scandal între părinţii acestora, care au sărit în apărarea copiilor. Totul a început în ziua de 30 mai 2016, când Dragodan Răzvan Emanuel, elev în clasa a IV-a, şi Soldea Florin, elev în clasa a II-a, s-au luat la harţă pe drum, în timp ce se întorceau de la şcoală. Care pe care a bătut nu este foarte clar, fiecare dintre copii având apărătorii lor.
Astfel, Simon Florica, bunica elevului din clasa a IV-a, prin intermediul unei scrisori trimise la redacţia ziarului, spune că: “Cei doi copii au avut o altercaţie, în urma căreia nepotul meu, Dragodan Răzvan Emanuel, a fost bătut la un pas de leşin”.
Aceasta mai spune că în dimineaţa zilei de 31 mai, la o zi după incident, nepotul ei a fost grav ameninţat în curtea şcolii.
“Până să înceapă cursurile, în curtea şcolii a pătruns numita Pereanu Veronica – mama unui alt elev, având o seceră în mână, agitând-o la o distanţă de 2-3 centimetri de nepoţelul meu, adresându-i printre altele cuvintele: Te tai, te omor acum, îţi iau gâtul.
La ameninţările numitei Pereanu Veronica către nepoţelul meu Dragodan Răzvan au fost martori majoritatea elevilor din şcoală. Elevul Ciobanu Mădălin a avut curajul să-i spună că va anunţa conducerea şcolii şi a fost şi el ameninţat, atât de numita, cât şi de concubinul acesteia, astfel: te omor cu tot neamul tău!
Doresc publicarea acestui fapt, deoarece, deşi am depus o plângere penală, trecând o lună de la faptă nu s-a luat nicio măsură, nici măcar audierea martorilor, cu toate că în faţa organelor de poliţie, concubinul numitei a declarat verbal că «merg înainte cu bătaia că are cine să-mi crească copilul», făcându-ne criminali pe noi.
Un alt motiv pentru care doresc publicarea acestui fapt este ca niciun alt copil să nu mai treacă prin spaima şi stresul prin care a trecut nepoţelul meu şi ceilalţi elevi aflaţi în curtea şcolii, care, după spusele lor, au rămas încremeniţi de spaimă”, se arată în scrisoarea transmisă de Simon Florica.
Lucrurile se pare, însă, că nu stau chiar aşa. Cel puţin aşa susţin directorul şcolii din Viişoara, George Puşcă, şi agentul şef adjunct Stoica Valentin.
Directorul şcolii spune că a luat la cunoştinţă cazul, deşi nu s-a întâmplat nici în incinta şcolii, nici în timpul orelor, şi a încercat să medieze conflictul iscat între părinţii celor doi copii. Prof. George Puşcă susţine, însă, că elevul din clasa a IV-a l-a bătut pe cel din clasa a II-a, şi nu invers cum susţine bunica celui dintâi. De asemenea, directorul şcolii mai spune că mama copilului din clasa a II-a nu a venit special la şcoală să-l ameninţe pe cel din clasa a IV-a şi că în acea dimineaţă avea secera în mână pentru că, fiind beneficiară a ajutorului social, conform Legii 416, fusese convocată de cei de la primărie, alături de alţi cetăţeni, să taie iarba de pe marginea drumului.
Rămâne însă ca organelele competente să facă lumină în acest caz.
Reprezentantul Poliţiei la nivel local, agentul şef adjunct Stoica Valentin, spune că dosarul este în lucru, au fost audiaţi martori, şi într-o săptămână, două, când va fi gata, va fi înaintat procurorilor.
Hmm,comuna Viisoara??? acolo toti taranii-s uniti frate,directorul ”ala” care-i si popa pe deasupra…este un incapabil convins in exercitarea functiilor! probabil la inmormantari se pricepe mai bine.Fara cuvinte!
salut..care mai sunt si aia?
Doamna Ministru, ie unul Doncea care ne bate de ne indoiaza la Rulmentul!Ne da cu castane in capalau si shuturi la koor!Ia luati-l de urechi!