Social

Alţi patru dascăli teleormăneni au intrat în Corpul naţional de experţi în management educaţional

Monica DUMITRESCU

Doar 4 din cei 11 dascăli teleormăneni care s-au înscris la concursul de selecţie pentru constituirea corpului naţional de experţi în management educaţional desfăşurat în iunie 2014 au fost admişi. Rezultatele au fost publicate pe site-ul oficial al Inspectoratului Şcolar Judeţean Teleorman.

Instituit în martie 2012, concursul de selecţie a cadrelor didactice în corpul naţional de experţi în management educaţional a ajuns la la 6-a ediţie. Până acum, numărul dascălilor teleormăneni care fac parte din acest corp a depăşit 350.

Corpul naţional de experţi în management educaţional a fost înfiinţat pentru a respecta o prevedere a Legii 1/2011 a Educaţiei naţionale, însă cel puţin până acum nu s-a făcut uz de acesta. Legea stipulează că pot ocupa o funcţie de conducere în învăţământ doar cadrele didactice care fac parte din corpul naţional de experţi în management educaţional. Cum nu au mai fost organizate concursuri pentru ocuparea funcţiilor de conducere în unităţile de învăţământ din 2008, iar pentru cele de inspectori şcolar din 2006, în acest moment toate persoanele care ocupă aceste funcţii în învăţământul teleormănean au fost numite cu delegaţie. Situaţia este aceeaşi şi la nivel naţional.

Ministerul Educaţiei, nu se ştie din ce motive, a tot amânat organizarea concursurilor de ocupare a funcţiilor de conducere din învăţământ.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.