Eveniment

Altex deschide cel mai mare magazin din județul Teleorman, în Turnu Măgurele

Altex deschide cel mai mare magazin din județul Teleorman, în Turnu Măgurele. Liderul pieței de electro-IT aduce locuitorilor municipiului și celor din ȋmprejurimi peste 2.000 mp de tehnologie și o gamă variată de produse din categorii precum IT&comunicații, electronice, electrocasnice, gaming, auto și multe altele, la cele mai bune prețuri din România.

 “Extinderea lanțului de magazine Altex în orașul Turnu Măgurele vine ca răspuns la nevoia clienților de a avea acces rapid și ușor la o gamă largă de produse, la cel mai bun raport calitate-preț, dar și ca un aport la dezvoltarea economică a comunității.  Ȋn toate orașele ȋn care suntem prezenți cu magazine Altex am reușit să facem diferența ȋn viețile locuitorilor, iar acest lucru ne-am propus și pentru cei din municipiul Turnu Măgurele și împrejurimi, să facem tehnologia accesibilă tuturor”, a declarat Edvin Abdulachim, director comercial Altex.

Noul magazin din Turnu Măgurele este situat pe Șoșeaua Alexandriei, nr. 7C, are o suprafață comercială de 2.000 mp și un stoc de peste 30.000 de produse și promite să acopere toate nevoile de tehnologie ale clienților săi, la cel mai bun raport calitate-preț. Magazinul este dotat cu tehnologie de ultimă generație precum display-uri digitale, pentru o experiență îmbunătățită de cumpărături, dar și etichete electronice care asigură o mai bună vizibilitate a prețului la raft, dar și corelarea acestora în timp real. În plus Altex își menține strategia de dezvoltare a energiei verzi și reducerea amprentei de carbon și pe clădirea magazinului a fost implementat un sistem cu panouri fotovoltaice, iar în parcare, clienții au la dispoziție stație de încărcare cu trei prize fast-charge, pentru mașinile electrice.

Toți cei care vor vizita magazinul Altex din Șoseaua Alexandriei, nr. 7C, ziua deschiderii, sunt așteptați cu surprize, atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici, concursuri cu premii și oferte speciale. În plus, începând cu ora 16.30, toți locuitorii municipiului Turnu Măgurele și nu numai sunt așteptați, în parcarea magazinului, la Carnavalul Verii, momente de face painting, modelare baloane, moment artistic cu păpuși gigantice, muzică și multă energie. Doar ȋn ziua deschiderii, magazinul are program extins, de la 7:00 la 21:00. Programul normal este de luni până sâmbătă, între orele 9:00 – 21:00, iar duminică, între orele 9:00 – 20.00.

În perioada 28 iulie – 3 august, toți clienții Altex Turnu Măgurele pot profita de ofertele dedicate la produsele electro-IT mult dorite. În plus, aceștia beneficiază de transport gratuit la comenzile online de minimum 100 de lei și pot opta pentru livrarea cu doi curieri, pentru produsele voluminoase.

 Despre ALTEX România

 Altex este lider pe piața de retail din România, cu peste 120 de magazine deschise în țară. În aproape trei decenii de la ȋnființare, Altex s-a transformat dintr-un business local de import de televizoare, ȋn liderul pieței de produse electronice, electrocasnice, IT&C și multimedia din România.

 Încă de la ȋnceput, compania Altex și-a propus să ofere produse de calitate adecvate nevoilor consumatorilor și soluții de finanțare accesibile.

 Serviciul de 2X diferența versus alte magazine online sau offline asigură clienților cel mai mic preț din România.

 Altex și-a diversificat, de-a lungul timpului, și serviciile, nu doar produsele. Pentru a-și ajuta clienții să aibă acces la finanțare, Altex a înființat Credex, o companie de credite de consum, care oferă soluții optime de finanțare la dobânzi scăzute, pentru achiziția articolelor de pe website și din rețeaua națională de magazine. Din 2021, prin serviciul Altex Travel, clienții Altex au posibilitatea să ȋşi achiziționeze vacanțe direct din magazinele Altex și Media Galaxy, dar și online, pe www.altextravel.ro.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.