Politic

Almăjanu: “Îmi pare rău că Ică minte!”

Ioan DUMITRESCU

Deputatul cândva liberal, Ică Calotă Florică, mai nou emigrant politic la Partidul Liberal Reformator condus de Călin Popescu Tăriceanu, încearcă, şi este posibil să reuşească şi în Teleorman structurarea şi coagularea unei organizaţii judeţene a partidului care a apărut pe eşichierul politic pentru a avea şi Tăriceanu din partea cui candida la alegerile prezidenţiale. În momentul de faţă, sunt deja 30 de parlamentari liberali care au trecut la Partidul Liberal Reformator, mulţi dintre ei oameni cu minte în cap, dar cărora se pare că le-a luat Dumnezeu sau Tăriceanu minţile.

Preşedintele PNL Teleorman, deputatul Marin Almăjanu, a declarat că regretă plecarea lui Ică Calotă Florică din partid, şi chiar mai mult decât atât, îl acuză pe acesta de neadevăruri: „Imi pare rău că Ică minte!”. De altfel, întotdeauna, în urma unui „divorţ”, mai ales când acesta este politic, se declanşează o avalanşă de acuze, din ambele părţi, la adresa părţii celeilalte, care a devenit adversă din parte parteneră.

De ce a plecat Ică Calotă Florică din Partidul Naţional Liberal, este posibil ca nici deputatul să nu ştie clar; des amintitele „nepotriviri de caracter”, clamate la divorţurile domestice, sunt amintite şi la despărţirile politice. De altfel, Ică Calotă Florică este în noul Partid Liberal Reformator vicepreşedinte, funcţie care mângâie orgoliile oportuniştilor politici, dar care îi conferă, în accepţia preşedintelui PNL Teleorman, a deputatului Marin Almăjanu, şi calitatea de „mincinos”.

„Mincinos”, nemincinos, Ică Calotă Florică, fostul viceprimar al municipiului reşedinţă de judeţ, Alexandria, a reuşit performanţa pe spatele liberalilor să intre în Parlamentul României, pentru ca pe la jumătatea mandatului să dezerteze, şi apoi să construiască cu Călin Anton Popescu Tăriceanu o nouă formaţiune politică, tot de sorginte liberală, dar cu alt conducător.

De altfel, este posibil ca Ică Calotă Florică să fi intuit compromisul pe care avea de gând să-l facă Marin Almăjanu când avea să se aşeze la aceeaşi masă cu Teodor Niţulescu. Este posibil ca Ică Calotă Florică să nu fi agreat parteneriatul cu democrat-liberalii, cu toate că în politică, arta compromisului este ridicată la nivel de excelenţă, iar avantajele personale să primeze. Cum va privi însă în ochi fostul electorat liberal care l-a votat, rămâne de văzut. Cert este că în politică arta compromisului şi a propriului interes primează, iar Ică Calotă Florică ştie lucrul acesta.

One Comment

  1. Ce sa stie Ica Calota aceasta creatura a nesimtirii.
    sa vedem ce a facut acest pescar toata viata?
    -a facut facultatea asa cum a putut-trasa de par
    -familie nici vorba-cine sa il ia si cand la luat a doua zi a plecat de la el. Motivul.. usor de inteles
    -a ajuns deputat din gresala asa cum sa nascut
    -iti este rusine sa iesi cu el la discutie-cultura generala lipsa.
    -afaceri si iar afaceri -lozinca vietii lui.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.