Social

Alimentele de la UE au ajuns în toate localităţile teleormănene

Monica DUMITRESCU

Pachetele cu ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană pentru persoanele cu venituri mici au ajuns în toate localităţile teleormănene. Potrivit unui comunicat transmis de Prefectură, în data de 3 februarie 2015, în judeţul Teleorman s-a încheiat livrarea pachetelor cu ajutoare alimentare în cadrul POAD 2014, către toate localităţile judeţului. Astfel, au fost livrate către primării un număr de 214.947 pachete, conform contractului încheiat cu Ministerul Fondurilor Europene.

Numărul beneficiarilor teleormăneni cuprinşi pe listele ministerului de resort este de 74.937, la aceştia adăugându-se alte 9735 de persoane cuprinse pe listele suplimentare întocmite de administraţiile publice locale, în baza actelor doveditoare privind venitul solicitanţilor. Pentru fiecare beneficiar au fost trimise câte două pachete având conţinut identic: trei kilograme de făină, trei kilograme de mălai, o pungă de paste, doi litri de ulei, două kilograme de zahăr, patru conserve de carne de porc, trei conserve de carne de vită, cinci conserve de pateu de ficat.

În fiecare localitate a fost livrat un număr suplimentar de pachete, care în cazul în care nu vor mai apărea şi alţi solicitanţi eligibili vor fi înapoiate şi redistribuite.

În Teleorman cele mai multe pachete cu alimente au ajuns la Alexandria, respectiv 11.148, în condiţiile în care numărul total de pachete necesare a fost de 9572 pentru 4786 de persoane. Potrivit directorului Direcţiei Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Alexandria, Ioan Voicu, până miercuri, 4 februarie, în municipiul reşedinţă de judeţ au fost distribuite beneficiarilor mai mult de jumătate din numărul total al pachetelor primite. Conform graficului, pe 9 februarie se încheie distribuirea pachetelor cu alimente către beneficiari. După această dată mai pot fi solicitate ajutoarele timp de 30 de zile, după care pachetele rămase vor fi returnate.

La Roşiorii de Vede au fost livrate 8236 de pachete, la Turnu Măgurele 6702 pachete, la Zimnicea 7996 pachete, iar la Videle 3458 pachete. În mediul rural, comuna Orbeasca a primit cele mai multe pachete cu alimente, repectiv 6.956, acesta fiind dealtfel şi localitatea rurală cu cei mai mulţi locuitori. Cele mai puţine pachete au ajuns la Răzmireşti, 638, unde numărul beneficiarilor este de doar 245.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.