Sport

Alexandru Gheorghe, între FCM Alexandria şi Uda Clocociov

Al doilea sezon pentru Alexandru Gheorghe, antrenorul de la FCM Alexandria a început bine, nu atât de bine cât se spera, însă echipa pare pe drumul bun în acest campionat al Ligii a 3-a. Trei tururi depăşite în Cupa României, o calificare fără joc în faza a 5-a şi eliminare firească, în faţa Sportului studenţesc. A fost debutul de campionat, cu victorie în deplasare, la Clinceni (3-0), apoi remiză acasă, cu Vişina Nouă (0-0), iar părerile faţă de antrenorul alexăndrenilor sunt deja împărţite. Mai este un aspect, pe care unii ţin să-l scoată în evidenţă, faptul că din acest sezon Săndel Gheorghe s-a dus să antreneze pe Udinese Uda Clocociov, la Liga a 4-a judeţeană.

Colaborarea tehnicianului roşiorean cu echipa din Uda Clocociov a început la Cupa Teleormanul, când el a stat pe bancă inclusiv la finala câştigată cu Metalul Frăsinet; iar prezenţa lui, schimbările tactice făcute, au fost decisive în stabilirea învingătorului.

Ulterior, Alexandru Gheorghe a continuat să colaboreze, în primul rând pentru licenţa pe care o deţine, cu clubul din Uda Clocociov, iar acest lucru nu se pare că ar fi deranjat vreuna din echipele pentru care lucrează.

Însă, în ultima perioadă sunt unele voci care vin să acuze, într-un fel, faptul că Alexandru Gheorghe a plecat din Roşiorii de Vede, mai exact de la Sporting, juniori, unde lucrase mai bine de un an de zile. Mai exact, odată cu instalarea noii conduceri a clubului Sporting – preşedinte Gabriel Vlădulescu, antrenor principal la seniori Marius Lăcovişe, Alexandru Gheorghe n-a mai avut loc în organigramă. Însă, ce este destul de curios este faptul că, după ce a plecat din fotbalul roşiorean, acuzele la adresa lui Alexandru Gheorghe s-au înmulţit. Totuşi, tehnicianul îşi continuă activitatea la nivelul clubului Atletico, pe care îl deţine, la care pregăteşte mai multe grupe de sportivi, din care unele sunt destul de competitive.

Că tot mai multă lume pare “interesată” de performanţele antrenorului Alexandru Gheorghe este ştiut şi se vede tot mai des, rămâne ca, în acest sezon, tehnicianul să confirme (sau nu) că poate face faţă de cele două fronturi la care activează ca antrenor. (Bogdan Pană)

2 Comments

  1. articol tipic pana…exprimare ambigua si inca ceva: degeaba ai fost la finala frasinet-uda, ca probabil ai vazut alt meci. uda nu putea sa castgige atunci, numai ca frasinetul si-a dat cu stangu-n dreptu’ :-p

  2. Acest „Gheorghe” este o mizerie de om!!!!Perfid, mincinos, imbarligator!!!!Valoare ZERO, caracter murdar, sigura lui „performanta” este ca a devenit sluga familiei Voicila, in rest are creier cat par are in cap!!!!

Dă-i un răspuns lui tartau Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.