Eveniment

Alexandria tinde să devină centru universitar independent

Monica DUMITRESCU

Universitatea “Valahia” din Târgovişte a deschis în anul 2007 la Alexandria un Centrul de învăţământ la distanţă care la început a funcţionat într-un corp al Şcolii nr. 6. Astăzi, graţie unor investiţii serioase ale Universităţii “Valahia” şi cu sprijinul autorităţilor locale, centrul de învăţământ universitar Alexandria are un sediu modern, cu spaţii generoase şi dotate corespunzător, pe lângă învăţământul la distanţă funcţionând şi învăţământ de zi în cadrul câtorva dintre facultăţile univesităţilor. Numărul studenţilor a crescut de la an la an, unitatea de învăţământ universitar de la Alexandria îndeplinind toate condiţiile pentru a căpăta independenţă. Potrivit primarului municipiului Alexandria, Victor Drăguşin, de curând în Senatul Universităţii “Valahia” Târgovişte a fost luată decizia ca această componentă din Alexandria să capete un statut juridic separat. Pentru început, la Alexandria Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică va deveni independentă şi va avea propriul decanat.

Lucrurile nu se vor opri însă aici, spune primarul municipiului, într-un timp cât mai scurt vom avea la Alexandria şi o Facultate de Agronomie şi chiar o Facultate Tehnică. “Ţinta mea este să o transform într-o universitate de sine stătătoare, independentă total faţă de Valahia”, a spus primarul Victor Drăguşin în cadrul unei conferinţe de presă, săptămâna trecută.

One Comment

  1. Un lucru laudabil ,Daca se vrea se poate .Cinste celor implicati

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.