Zeci de persoane au solicitat, duminică, la Biroul de Evidenţa Populaţiei Alexandria, eliberarea de cărţi de identitate provizorii sau finale, însă, mare parte din cei care au cerut eliberarea cărţilor de identitate în fix exact ziua alegerilor nu au legătură neapărat cu dorinţa de a vota, unii speculând faptul că biroul este deschis şi în acest fel evită cozile de la ghişeele pentru achitarea taxelor, dar mai ales obţin actul de identitate în timp record, putem spune. Altfel, în condiţii normale, pentru a primi noul document se aşteaptă până la trei săptămâni.
Aşa se face că în dimineaţa zilei de duminică, 2 noiembrie, mai multe persoane s-au aşezat şi aşteptau în faţa Biroului de Evidenţa Persoanei Alexandria să le vină rândul pentru a solicita şi, implicit, pentru a li se eliberara cărţile de identitate.
De menţionat că, potrivit unui cetăţean care aştepta să i se elibereze actul de identitate, nu toate persoanele care şi-au depus actele pentru eliberarea cărţii de identitate intenţionează să voteze, unele speculând faptul că biroul este deschis duminica, pentru a putea să îşi schimbe documente evitând aglomeraţia şi cozile.
Serviciul de Evidenţă a Populaţiei Alexandria a fost lăsat deschis în mod excepţional, duminică, până la ora 21.00, oră la care s-au închis secţiile de vot. (C.P.)