Aproape 1.000 de copii, însoţiţi de părinţi şi profesori, au vizitat sâmbătă, 27 mai, încă de la primele ore ale dimineţii, Palatul Parlamentului, cu ocazia ediţiei a VIII-a a evenimentului „Porţi deschise pentru copii”, aceştia având ocazia să vadă mai multe săli reprezentative atât pentru activitatea Camerei Deputaţilor, cât şi pentru specificul arhitectonic al clădirii. În circuitul turistic au fost incluse sălile “I.C. Brătianu”, „Al. I. Cuza”, „Nicolae Iorga”, „Nicolae Bălcescu”, „Spiru Haret” şi „I.G. Duca”, precum şi sala de plen şi cabinetul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.
Cei mici, însoţiţi de profesori şi părinţi, au venit din mai multe zone ale ţării, inclusiv din judeţul Teleorman.
Copiii au semnat, cu ocazia vizitei la Parlament, şi o hotărâre prin care, de 1 iunie, copiii vor primi ciocolată şi îngheţată încă de la micul dejun şi vor putea petrece cât mai mult timp în parcuri şi cu prietenii lor.
„În atenţia tuturor părinţilor, profesorilor şi învăţătorilor, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, am hotărât să existe doar veselie, jocuri, zâmbete şi bucurie printre copii. De aceea, toţi copiii trebuie să aibă vacanţă infinită, să primească ciocolată şi îngheţată încă de la micul dejun, să petreacă cât mai mult timp în parcuri şi cu prietenii lor. Nu vor mai exista teme şi singura datorie a copiilor va fi aceea de a se juca în voie, de a se culca şi a se trezi la ce oră vor. Părinţii trebuie să respecte această hotărâre şi să îşi sprijine copiii în toate jocurile şi activităţile în care aceştia se implică”, se arată în hotărârea semnată de cei mici.
De la prima ediţie desfăşurată în 2007, „Porţi deschise pentru copii” a adus la Palatul Parlamentului aproape 25.000 de copii şi s-a impus ca o tradiţie prin care Camera Deputaţilor celebrează Ziua Internaţională a Copilului. (Violeta Mocanu)