Eveniment

Alertă naţională, cod roşu de intervenţie! Forţele de primă urgenţă din cadrul ISU Teleorman au participat la un exerciţiu privind simularea unui cutremur de mare amploare

pompieri-2Monica DUMITRESCU

Pompierii teleormăneni au participat la un exerciţiu de alarmare pentru verificarea capacităţii de reacţie şi de intervenţie a structurilor pentru situaţii de urgenţă, organizat marţi, 1 noiembrie 2016, la nivel naţional.

Ministerul Afacerilor Interne a iniţiat un exerciţiu de alarmare a structurilor pentru situaţii de urgenţă în Bucureşti şi în judeţul Iaşi. Potrivit scenariului exerciţiului “Seism 2016”, în dimineaţa zilei de marţi, 1 noiembrie, în zona Vrancea, s-a produs un cutremur major, cu magnitudinea de peste 7 grade pe scara Richter, care a afectat oraşele Bucureşti şi Iaşi. Structurile ISU din toată ţara au fost alertate şi au trecut la planul ROŞU de intervenţie, care presupune ca întreg personalul să se prezinte la unitate. Efectivele ISU din judeţele care nu au fost afectate de seism au plecat spre Bucureşti şi Iaşi.

Pentru asigurarea intervenţiei în zonele afectate, în sprijinul structurilor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, au fost mobilizate şi efective ale Poliţiei, Jandarmeriei şi ale Inspectoratului General de Aviaţiei al MAI.

De asemenea, a fost alertat Statul Major General al Ministerului Apărării Naţionale pentru oferirea de sprijin în caz de nevoie.

Exerciţiul “Seism 2016” s-a desfăşurat sub coordonarea DSU şi are ca scop verificarea capacităţii de reacţie şi de intervenţie a structurilor pentru situaţii de urgenţă, timpul necesar mobilizării unor capabilităţi suplimentare, modul de implementare a procedurilor de coordonare adoptate în acest an, precum şi identificarea şi remedierea eventualelor deficienţe.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Al D Ghica” Teleorman a participat la acest exerciţiu cu peste 130 de pompieri şi tehnica prevăzută în urgenţă, potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, cpt. Gelu Dragomir.

Forţele de primă urgenţă din cadrul ISU Teleorman au fost mai întâi încolonate în localitatea Drăgăneşti Vlaşca, gata să intervină. În jurul orei 11.00 s-a dispus începerea deplasării către Bucureşti. În prima fază, ISU Teleorman a intervenit cu un număr de 20 de subofiţeri şi 7 autospeciale din care 2 autospeciale de lucru cu apă şi spumă, 2 ambulanţe SMURD B2, 1 autospecială de descarcerare grea, autospeciala grupei operative şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă. La acestea s-au adăugat şi următoarele mijloace de intervenţie: Punct de comandă mobil, autospecială de transport victime multiple, 2 autospeciale de intervenţie şi comandă, autospeciala CBRN cu platformă de containere şi 2 camioane. Pe lângă forţele menţionate, în fiecare subunitate au fost pregătiţi să intervină în zonele presupus a fi afectate de seism câte 20 de pompieri, în total 100 de pompieri.

Exerciţiul ar putea continua şi miercuri, 2 noiembrie.

One Comment

  1. Si daca va fi real va fi ca la ,,Colectiv,,

Dă-i un răspuns lui Marian Popa Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.