Liberalii teleormăneni au, după ravagiile făcute de prevederile OUG 55, act normativ care le-a luat nu mai puţin de 18 primari, 30 de primării în portofoliu, atât din fostul PDL, cât şi din fostul PNL. În contextul în care alegerile locale din 2016 se apropie cu paşi repezi, primarii în funcţie încep să-şi facă socoteli prin care să-şi reconfirme poziţiile în administraţia locală, lucru normal, de altfel.
Dar apele încep să se complice pentru liberali în localităţile în care atât reprezentanţii PDL, cât şi cei ai PNL îşi doresc să intre în cursa electorală care să le aducă prima funcţie din comună. Şi, dacă într-o localitate, cel puţin la nivel oficial unul dintre ei are susţinerea partidului, celălalt bate la alte uşi, sperând să găsească sprijin. În acest sens, se discută deja din ce în ce mai des că cel mai curtat partid este UNPR, iar preşedintele organizaţiei din Teleorman, Florică Mara, primeşte frecvent vizite ale fiilor rătăcitori ai liberalilor.
Dacă vizitele au sau nu rezultat, vom afla în perioada următoare, când se vor întocmi listele de candidaturi pentru localele din 2016. Interesant de văzut este modul în care liderii liberali vor reuşi să împace şi capra, şi varza, astfel încât să nu-şi piardă oamenii. (Violeta MOCANU)