În cadrul unei conferinţe de presă organizată la Piatra Neamţ, cu ocazia lansării candidatului ALDE la primăria Piatra Neamţ, Daniel Constantin, copreşedintele formaţiunii, a declarat că Alianţa Liberalilor şi Democraţilor va participa singur la alegerile din 2016.
“În această campanie electorală nu trebuie să mai vorbim foarte mult electoratului despre proiecte pe care vrem să le implementăm, dar par a fi într-un viitor îndepărtat. Oamenii au nevoie de lucruri concrete şi cred că va fi o campanie pragmatică, în care trebuie să spunem ce a făcut ALDE în actul de guvernare. Amintesc pe scurt de Codul fiscal, de realizările în domeniul agriculturii, gradul de absorţie a fondurilor europene”, a precizat copreşedintele ALDE Daniel Constantin.
Totodată, a mai precizat copreşedintele ALDE, desemnarea candidaţilor cu care formaţiunea se va prezenta în faţa electoratului este prioritară pentru ALDE în perioada următoare.
“Avem nevoie şi cred că de acum înainte ţine de capacitatea noastră la nivel central, dar şi de capacitatea liderilor la nivel local, de a alege cei mai potriviţi oameni pentru a conduce comunităţile locale. E o mare responsabilitate, nu trebuie doar să primim oameni în partid, ci trebuie să alegem acei oameni care sunt văzuţi bine şi care au capacitatea, pentru că oamenii nu mai au nevoie de vorbe, au nevoie de fapte, au nevoie de proiecte concrete pe care să le audă de la cei pe care îi vor alege”, a mai spus Daniel Constantin.
Totodată, despre organizarea localelor în tabăra ALDE, deputatul Ică Florică Calotă a precizat în repetate rânduri că partidul va intra pe cont propriu în alegeri, fiind exclusă, deocamdată, vreo alianţa politică. Totodată, a mai precizat liderul ALDE, orice discuţie referitoare la o eventuală alianţă politică va fi făcută numai după scrutinul pentru locale.
“ALDE merge pe cont propriu în scrutinul pentru locale, iar orice discuţie cu privire la o eventuală alianţă politică va putea fi făcută numai după alegeri. În ce priveşte pregătirea localelor, o să avem, fără îndoială, candidaţi pentru toate primăriile din judeţ, cât şi pentru Consiliul Judeţean”, a precizat copreşedintele ALDE Teleorman. (Violeta Mocanu)