Social

Ajutoare de urgență pentru 13 familii din Teleorman

299 de familii şi persoane singure aflate în situaţii de necesitate vor primi ajutoare de urgenţă în valoare de 1.073.250 de lei, potrivit unei hotărâri adoptate în şedinţa de Guvern de luni, 4 noiembrie. Pentru județul Teleorman, au fost aprobate 13 ajutoare de urgență în valoare de 26.500 de lei, pentru familii sau persoane singure aflate în situaţii de necesitate ori deosebite cauzate de incendii, inundații și fenomene meteorologice severe, probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială.

Propunerile de ajutoare de urgență au la bază anchetele sociale efectuate de către agențiile județene pentru plăți și inspecție socială județene, centralizate la nivelul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, care a transmis situația centralizatoare cu respectivele propuneri Ministerului Muncii și Justiției Sociale.

Din majoritatea anchetelor sociale rezultă că familiile pentru care se propune acordarea de ajutoare de urgență au membri cu grave afecţiuni de sănătate, care necesită tratamente medicale de durată şi intervenţii chirurgicale costisitoare, care nu sunt suportate în totalitate de către casele judeţene de asigurări de sănătate, precum şi respectarea regimurilor alimentare recomandate de medici. Majoritatea persoanelor din familiile pentru care se propune acordarea de ajutoare de urgență nu au posibilitatea să obţină venituri din alte activităţi, având capacitatea de muncă redusă.

Totodată, se arată în nota de fundamentare a actului normativ, unele familii și persoane singure se confruntă cu situații socio-materiale și de locuit precare, cu case degradate în timp ca urmare a sărăciei extreme, au copii minori și necesită sprijin pentru îmbunătățirea condițiilor de trai, pentru igienizarea și repararea locuințelor. Unii membri ai familiilor respective nu au locuri de muncă, alții au capacitatea de muncă redusă, iar veniturile nete lunare provin din ajutoare sociale, pensii, alocații de stat pentru copii, indemnizații pentru persoane cu handicap, alocații pentru susținerea familiei ori salariile acestora nu pot susține cheltuielile pentru asigurarea nevoilor familiale. Din cauza veniturilor insuficiente, unele familii se confruntă cu probleme privind achitarea datoriilor pentru utilități (situație care poate conduce la evacuarea din locuință), precum și cu achitarea datoriilor acumulate din cauza problemelor de sănătate, situații care accentuează vulnerabilitatea socială și economică a acestora.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.