Economie

AJFP Teleorman le reamintește contribuabililor de obligativitatea înrolării în Spaţiul Privat Virtual

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman reaminteşte că, începând cu data de 01 martie 2022, contribuabilii/plătitorii persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, precum şi persoanele fizice care desfăşoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent, aveau obligaţia de a transmite organului fiscal central cereri, înscrisuri sau orice alte documente prin intermediul serviciului electronic Spaţiul Privat Virtual, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 11/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

În situaţia în care contribuabilii sus menţionaţi depun la organul fiscal cereri, înscrisuri sau orice alte documente în format letric, acestea nu vor fi luate în considerare, organul fiscal procedând la notificarea acestora cu privire la obligativitatea comunicării lor prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanţă.

În contextul celor precizate, contribuabilii care nu sunt înrolaţi ca utilizatori ai serviciului Spaţiul Privat Virtual, trebuie să-şi îndeplinească această obligaţie prin crearea unui cont în SPV.

Avantajele pe care le oferă serviciul Spațiul Privat Virtual sunt: comunicare sigură cu organul fiscal; serviciu gratuit, disponibil 24h/24h, 7 zile/7 zile, prin intermediul căruia contribuabilii pot depune declarații, cereri, pot transmite/solicita documente, pot verifica situația fiscală proprie (datorii, contribuții plătite de angajator etc), sau pot efectua plăți în mod securizat.

Prin transmiterea documentelor prin mediul electronic sunt economisite atât resursele contribuabililor, cât și cele ale administrației fiscale.

Informații privind înrolarea în Spațiul Privat Virtual se pot obține: accesând portalul ANAF, la secțiunea ”Servicii Online”, subsecţiunea „Inregistrare utilizatori”/”Spaţiul Privat Virtual”/”Înregistrare/Înrolare persoane fizice şi juridice în Spaţiul Privat Virtual”; vizionând materialele informative publicate pe www.youtube.com (pentru persoane juridice, pe baza certificatelor digitale – https://www.youtube.com/watch?v=SHXWtBP4jf 4&t=3s și pentru persoane fizice, cu nume de utilizator și parolă – https://www.youtube . com/watch?v=XFQ9KJrI5v0); telefonic, apelând Call Center-ul ANAF la nr. 031.403.91.60.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.