De puţin timp a fost elaborată procedura de finanţare a cluburilor sportive cu / fără personalitate juridică, document emis în conformitate cu legislaţia actuală privind alocarea fondurilor de la autorităţile locale (primării, consilii locale, consilii judeţene). În acest sens, AJF Teleorman a preluat documentul respectiv, la care şi-a adus o contribuţie şi preşedintele instituţiei judeţene, Stan Prodan, pe care a început să-l facă cunoscut echipelor din campionatul judeţean. Mai mult, din spusele oficialului AJF Teleorman, în aceste zile toate echipele din Liga a 4-a vor primi documentul respectiv, prilej cu care vor fi prezentate şi unele detalii cu privire la modalitatea de întocmire şi susţinere a procedurii respective în faţa autorităţilor locale.
“Noi venim în sprijinul echipelor prin punea la dispoziţie a acestei proceduri de obţinere a finanţării, atât pentru echipele care sunt constituite ca cluburi cu personalitate juridică, cât şi asociaţiilor sportive fără personalitate juridică. Îmbucurător este faptul că, după aflarea acestui lucru, foarte multe echipe s-au arătat interesate să preia modul de finanţare, mă refer aici la echipele din ligile a 5-a şi a 6-a. Celor din Liga a 4-a le vom trimite fiecăreia în parte acest dosar, care sperăm să le ajute şi să obţină cât mai uşor finanţările de care au nevoie”, a spus Stan Prodan.