Însoţit de un avocat, tânărul care a atacat şi înjunghiat în plină stradă o tânără de 21 de ani, care se pare i-ar fi fost iubită, s-a prezentat în faţa anchetatorilor.
Potrivit prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, Daniela Rădoi, agresorul s-a prezentat de bună voie în faţa anchetatorilor, însoţit de un avocat, unde a fost audiat, însă nu şi reţinut.
Întrucât ancheta este în plină desfăşurare, alte detalii despre acest caz nu pot fi făcute publice, însă cu siguranţă, după ce se vor strânge suficiente probe se vor lua şi primele măsuri împotriva agresorului şi se va stabili şi dacă se impune sau nu vreo măsură preventivă.
Deocamdată, această măsură preventivă nu s-a impus, agresorul fiind cercetat în libertate, în cauză fiind deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor.(C.P.)