Aşa cum era de aşteptat, în judeţ, cu aproape patru luni înaintea alegerilor locale, cuvântul la ordinea zilei pentru liderii politici pare să fie negocierea. Pentru formarea unor alianţe electorale, pentru susţinere politică, pentru liste de candidaturi pentru consiliile locale şi Consiliul Judeţean şi, mai ales, negocierile pentru primarii în funcţie sunt nelipsite de pe agenda zilnică a oamenilor politici din judeţ, fie că se pune problema taberei social-democrate ori a dreptei teleormănene.
În ce priveşte tratativele duse cu edilii pentru susţinerea unui partid politic ori a altuia, acestea sunt purtate pe toate fronturile, mai ales că primarii sunt cei care aduc voturi la scrutinul pentru parlamentare. Despre negocierile purtate cu primarii în funcţie, actorii politici au vorbit la modul general de-a lungul timpului, evitând să dea exemple concrete.
Între timp, însă, lucrurile par să se limpezească, iar negocierile să dea rezultate în unele cazuri, astfel că, mai mulţi edili liberali în funcţie au bătut palma cu PSD. În acest sens, Marin Alexandru, primarul PNL de la Siliştea, Marius Bocăncilă, primarul PNL de la Trivalea Moşteni şi Florea Grosu, primarul PDL de la Nanov, au fost prezentaţi, oficial, în cadrul unei conferinţe de presă la sediul PSD Teleorman, de către preşedintele formaţiunii, Adrian Gâdea, drept viitori candidaţi ai partidului la localele de pe 5 iunie.
Referitor la motivul care i-a determinat să părăsească tabăra liberală, cei trei primari în funcţie n-au vrut să facă vreun comentariu, edilul de la Siliştea, Marin Alexandru, precizând sec faptul că „prietenii ştiu de ce”.
Adevăratul motiv al plecării edililor liberali din tabăra dreptei teleormănene pare să-l ştie Adrian Gâdea, astfel că liderul PSD a precizat că cei trei primari au plecat dintr-un partid care „în loc să facă o politică constructivă, face o politică distructivă”.
Despre motivul care i-a determinat pe edilii liberali să facă trecerea către stânga din judeţ, gurile rele din PNL spun că relaţiile nu tocmai bune ale acestora cu cei doi copreşedinţi ai partidului au înclinat balanţa către plecarea din barca liberală. Mai mult, şi faptul că dreapta din judeţ nu dă semne clare de mobilizate pentru alegeri, iar între cele două tabere din partid, respectiv între vechii democrat-liberali şi vechii liberali, se duc încă lupte pentru supremaţie, pare să fi contribuit la alegerea primarilor PNL de a părăsi partidul.
Cele trei achiziţii făcute de social-democraţi până în prezent par să nu fie ultimele, astfel că, surse din tabăra PSD susţin că negocieri avansate sunt purtate şi cu alţi primari liberali. (Violeta Mocanu)
Vedeti ce se intampla daca nu ma ascultati ?,,,,,goana da a isi mentine
„ciosvarta”,,,,,adica ciolanul,fac aceste permutari politice nefiresti cu actul
de democratie,,,,,,,pai ce v-am batut la cap de 25 de ani sa despartiti urgent,
POLITICUL de ECONOMIC ?
Si domnul Ionescu Constantin, zis Conti, speranta rosie de la Silistea din partea carui partid va candida la alegerile locale din vara aceasta.