– Domnule președinte, cum ați caracteriza activitatea desfășurată anul trecut în Organizația PSD Teleorman?
– În data de 16 noiembrie 2022, a avut loc Conferința Județeană a PSD Teleorman unde am prezentat un raport al Bioului Permanent privind activitatea în anul 2022 și un plan de măsuri pentru acest an. Am făcut o analiză destul de exigentă a întregii activități în contextul problemelor dificile prin care a trecut întreagă activitate politică, economică și socială. PSD Teleorman s-a implicat și a stabilit un program propriu pentru județul nostru, în deplină concordanță cu cele propuse de PSD în cadrul Coaliției de guvernare. Dincolo de inițierea programelor planificate, au fost multe discuții pe diverse teme în toate organizațiile PSD din județ. Au fost stabilite pentru fiecare localitate din Teleorman unde sunt organizații PSD programe de dezvoltare a infrastructurii rutiere în toate satele, de alimentare cu apă și canalizare, asigurarea condițiilor materiale în rețeaua de învățământ, precum și unele propuneri ale locuitorilor comunelor din județ, chiar dacă unii dintre ei nu sunt membri PSD. De altfel, eu, personal, am fost în toate comunele unde avem organizații PSD și împreună cu membrii acestora am reușit să facem multe lucruri bune în întreaga structură administrativă a localitătilor respective. Aș vrea să punctez faptul că în cadrul discuțiilor avute în organizațiile PSD nu am vorbit doar de ceea ce înseamnă măsuri politice, ci și administrative, economice și organizatorice.
– Domnule președinte, anul acesta va fi sigur destul de bogat în evenimente politice, gândindu-ne doar la faptul că PSD-ul va prelua în luna mai funcția de prim-ministru conform înțelegerii din Coaliție. În acest context, ce se va întâmpla în politica locală a PSD Teleorman? Apropo, credeți că este posibilă o schimbare, în sensul continuării cu premier PNL, respectiv Ciucă?
– Eu cred că nu vor fi probleme și tot acest proces de rotire se va desfășura așa cum s-a stabilit în urmă cu un an și jumătate, când noi, PSD-ul, am acceptat să facem actuala Coaliție pentru stabilizarea întregii politici din România și depășirea celor mai grele condiții determinate de actuala criza economică. După părerea mea, viața politică din PSD Teleorman va fi mult mai activă și concretă, în sensul realizării unor programe economice de mare anvergură și o activitate politică prin care să arătăm teleormănenilor că este bine să voteze la alegerile din 2024 candidații PSD, începând de la listele pentru locale, continuând cu cele județene și, în final, cele parlamentare. Dar, dincolo de acest lucru, eu cred că se va realiza o serie de schimbări atât economice, cât și politice, care vor fi axate cu proritate pe cerințele și propunerile directe ale teleormănenilor.