Politic

Adrian Gâdea, președintele PSD Teleorman: „Actualul Guvern este total depășit de situație și nu se mai bucură de încrederea populației”

– Domnule președinte, este haos în politica actualului guvern, avem de fapt două guverne care conduc fiecare după programul său într-o așa-zisă coaliție?

– Într-adevăr, se poate spune și așa, dar mai sigur este faptul că nu stăpânesc  profesional măsurile contra pandemiei de Coronavirus și nici pe cele din programele de redresare a economiei atât la nivel național, cât și cele la nivel european. Nici unul din programele anunțate nu este funcțional. Este, mai degrabă, o lăudăroșenie deșănțată a primului ministru Cîțu. Cel mai grav este faptul că miniștrii USR fac ce vor fără aprobarea primului ministru al Guvernului de coaliție PNL – USR-PLUS. Și, din păcate, iau numai măsuri distrugătoare, departe de cerințele din zona economică, dar și cea a măsurilor pentru stăpânirea și combaterea epidemiei de Coronavirus.

– Spuneați că, practic, cele „două guverne” nu au reușit să implementeze până acum un program cu rezultate bune imediate pentru susținerea tuturor operatorilor economici?

– Da, într-adevăr, așa este din tot ce s-a promis nu s-a realizat mai nimic, nici cel puțin un 5 – 10%. Ca urmare, peste 2,5 milioane de oameni din țară nu au un loc de muncă și nici un ajutor din partea acestui guvern, așa cum se procedează în toate țările UE și nu numai. Actualii guvernanți, fie ei PNL sau USR-PLUS nu au practic niciun program, decât să facă împrumuturi cu cele mai mari dobânzi în raport cu alte țări, așa cum este Bulgaria care contractează credite în condiții avantajoase cu dobânzi de 0,5 sau 0,7%. România a devenit o țară necredibilă pentru cei care acordă împrumuturi și, ca urmare, cer dobânzi și garanții de 2,7% până la 12%. Această situație este urmare a faptului că măsurile anunțate nu au fost implementate, guvernul nu și-a respectat promisiunile în nici un sector din economie și nici față de populația țării. Concret, este și cazul fermierilor din Teleorman care, cu prilejul diverselor întâlniri, ne-au spus că nu știu cum vor reuși să nu dea faliment dacă nu primesc subvențiile cuvenite, atât cele pentru producție, cât și pentru motorină, fără să mai vorbim de ajutoarele pentru calamități. Și, în situația fermierilor sunt și unitățile HORECA din toată țara, iar din Teleorman, multe dintre acestea au închis. Și pentru că n-au primit nici un ajutor au intrat în rândul șomerilor peste 1.000.000 de lucrători din hoteluri și restaurante. Sunt doar două domenii de activitate care alimentau cu sume importante bugetul țării pentru că erau buni plătitori ai impozitelor și taxelor. Ce gândire economică a stat la baza unor asemenea măsuri?

– De fapt, este aceeași situație și în ceea ce privește măsurile luate pentru combaterea Coronavirusului…

– Da, într-adevăr, oamenii, în mare parte, nu mai au încredere în măsurile și restricțiile impuse și, ca urmare, s-a instalat deja o stare de revoltă și de totală neîncredere în actualul Guvern. Debandada de la Ministerul Sănătății este deja catalogată de oamenii din toată țara ca o bătaie de joc față de populație. În sfârșit, primul ministru Cîțu a avut curaj și l-a schimbat pe ministrul Sănătății cu speranța că cei de USR-PLUS vor pune un om capabil să stăpânească situația existentă în momentul de față din rețeaua de sănătate și să pună capăt debandadei de până acum. Dacă vor continua să guverneze sectar – PNL, USR  PLUS și UDMR, atunci dezastrul va fi mult mai mare, fără speranța că se vor putea implementa programe realiste atât în sănătate, cât și în economie. Față de o asemenea situație, PSD și-a propus să inițieze cât mai repede o moțiune de cenzură prin care să înlocuiască actualul guvern și să salveze populația și economia prin programe clare și eficiente, prin programe europene, astfel încât, într-un timp cât mai scurt, să revenim la normalitate.

2 Comments

  1. Stimate domn,a-ti fost in Guvernul Romaniei,cum sa dezvoltat judetul in ultimii 7 ani?Din tribuna toti sunt antrenori. De criticat toti sunt buni

  2. Bravo, inculpat în dosarul Belina !
    Bravo, presa!
    Ne “meditați” cu succes…!
    Întrebările sunt formulate în limba romană sau în limba cantoneză??????
    Răspunsul inculpatului în dosarul Belina : “(…)Debandada de la Ministerul Sănătății este deja catalogată de oamenii din toată țara ca o bătaie de joc față de populație”
    Wow! Aceste cuvinte ne emoționează! Bănuiesc ca ai avut note mari la liceu, la comentariile de la limba romană.
    În Timpul orelor de logică ce s-a întâmplat?
    Știu!
    Chiuleai la bibliotecă, să înveți alăturări fericite de cuvinte, expresii care se rețin, cârlionțuri lingvistice si zulufi lexicali.
    Sunt bune si astea… nu zic nu. Dar, nu aici!
    Adrian Gâdea! Ai mandat sa vorbești în numele meu?

    Recunosc…sunt naivă, am candorile mele tolstoiene și, intr-una din ele, ma intreb cum ar fi dacă în aceste momente în care țara se cutremura din temelii, PSD ar spune simplu:
    1. Am greșit, vă rugam să ne iertaţi!
    2. Dacă nu ne mai puteți iubi, măcar nu ne urâți!
    Deci… Mai ușor cu pianul pe scări!

Dă-i un răspuns lui CITITOR Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.