Politic

Adrian Gâdea: “Consiliul Județean premiază elevii și profesorii din școlile teleormănene, câștigători ai olimpiadelor și concursurilor interne și internaționale”

– Domnule președinte, la recenta ședință a Consiliului Județean ați aprobat premierea elevilor și profesorilor care au obținut distincții la olimpadele internaționale și concursurile internaționale și naționale în acest an școlar. În ce se concretizează, de fapt, prevederile din Hotărârea respectivă?

– Promovarea și crearea unui mediu propice performanței în educație și recunoașterea valorilor constituie un obiectiv prioritar pentru Consiliul Județean Teleorman. Consider că prin premierea elevilor și a cadrelor didactice care au participat la perfecționarea actului educațional se răsplătește efortul depus de aceștia pentru o bună pregătire profesională, astfel încât să poată participa la dezvoltarea societății la nivelul impus de tot ceea ce înseamnă performanță și inovare, știință și tehnică.

– Cum se va stabili valoarea premiilor pentru elevi și profesori. Sunt niște reguli după care se vor evalua rezultatele respective?

– Stimulentele financiare vor fi acordate pe discipline de învățământ și vor fi premiați cei de pe locurile 1, 2 și 3, mențiuni, medalii, premii speciale și mențiuni speciale, precum și alte distincții. Nivelul maxim al stimulentelor financiare ce se pot acorda elevilor și profesorilor se stabilește conform regulilor aprobate în acest sens. De reținut că înmânarea premiilor obținute se va face în cadru festiv la Alexandria.

– Care este cuantumul premiilor?

– Pentru câștigarea unui premiu la etapa internațională a olimpiadelor școlare,  premiile încep de la 2.199 lei pentru mențiune și ajung la 3.000 lei pentru premiul 1. La olimpiada națională o mențiune înseamnă 1.500 lei, iar premiul I ajunge la 2.000 lei. Avem premii și pentru olimpiadele sportive, care sunt răsplătite cu 4.300 lei pentru premiul I și premiul III – 3.800 lei. Și, pentru că sunt destul de multe premii, pot să spun că și pentru celelate olimpiade și concursuri internaționale, premiile sunt destul de substanțiale astfel încât să-i motiveze atât pe elevi, cât și pe profesori să participe cât mai mulți și cât mai pregătiți. Personal, îmi exprim bucuria că avem un număr mare de elevi și profesori care vor să participe și să fie premiați la olimpiadele și concursurile internaționale și, bineînțeles, naționale, astfel încât Teleormanul să se poată mândri cu elevii și profesorii din școlile sale.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.