Politic

Adrian Gâdea are susţinerea PSD pentru încă un mandat la şefia Consiliului Judeţean

gadeaDeşi mai este un an până la alegerile locale din 2016, partidele politice au început deja să lucreze la strategii care să le propulseze oamenii în cele mai înalte funcţii. Şi, dacă primăriile şi consiliile locale din judeţ sunt în atenţia liderilor politici, aşa cum era de aşteptat, de departe miza alegerilor o reprezintă şefia Consiliului Judeţean, mai ales în contextul în care consilierii judeţeni vor alege preşedintele şi nu electoratul teleormănean, aşa cum s-a întâmplat la scrutinul din 2012.

Aşa cum era de aşteptat, niciun partid nu a lansat o variantă oficială de candidat în jurul căruia se doreşte formarea unei majorităţi în Consiliul Judeţean, însă neoficial circulă zvonuri în mai toate formaţiunile politice. Şi, dacă în tabăra liberală toate speculaţiile duc spre Eugen Pîrvulescu, în tabăra social-democrată s-a zvonit că atât actualul preşedinte al CJ Teleorman, Adrian Gâdea, cât şi prefectul judeţului Carmen Daniela Dan, sunt variante posibile pentru şefia CJ la scrutinul din 2016. Cei doi au negat tot timpul că şi-ar dori ca alegerile din 2016 să-i prindă în postura de contracandidaţi, mai ales că, de-a lungul timpului, colaborarea dintre ei a fost una bună, cel puţin la nivel declarativ.

Discuţii există de mai mult timp în spaţiul public, însă numai amplificarea acestora i-a făcut, se pare, pe liderii PSD să-şi exprime susţinerea necondiţionată pentru Adrian Gâdea. Astfel, susţin social-democraţii teleormăneni, varianta PSD pentru şefia Consiliului Judeţean la alegerile din 2016 este Adrian Gâdea, în interiorul partidului nefiind luată în calcul altă variantă.

Aşadar, Adrian Gâdea, ales cu peste 80% din voturi preşedinte al Consiliului Judeţean în 2013, după plecarea mentorului său, Liviu Dragnea, în Camera Deputaţilor, are toate şansele să prindă încă un mandat la şefia judeţului, dacă se iau în calcul cele 65 de primării conduse de social-democraţi. Numai că, fiind ales dintre consilierii judeţeni, Adrian Gâdea va fi în permanenţă la mâna acestora, astfel că, dacă înscăunarea sa în fruntea judeţului depinde, în mare parte, de partid, menţinerea în funcţie îl priveşte. Bineînţeles, varianta este luată în calcul numai dacă social-democraţii obţin majoritatea în Consiliul Judeţean la alegerile locale din 2016. Deocamdată, ei par siguri de reuşită, dar, la fel de siguri de propria reuşită par şi liberalii. (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.