Politic

Adrian Florescu a pierdut funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Teleorman

Întruniți în cadrul Consiliului Director Județean, după o evaluare în Biroul Permanent Județean, liberalii teleormăneni au decis retragerea sprijinului politic lui Adrian Florescu din funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Teleorman. O posibilă explicație pentru această sancțiune ar putea fi și faptul că, în ultima perioadă, acțiunile și luările de poziție în ședințele de consiliu ale fostului deputat Florescu păreau înscrise, mai degrabă, pe linia trasată de social-democrați. La acest lucru, se pot adăuga și alte reproșuri pe care colegii de partid le-ar putea avea și care, probabil, vor rămâne în bucătăria internă.

Deși miza pe faptul că liberalii nu vor recurge la o astfel de măsură, ci doar îl vor certa puțin, Florescu este pus acum în poziția de a alege dacă își dă demisia sau nu. În urma retragerii sprijinului politic, acesta pierde funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean, având în vedere că a obținut-o prin propunerea partidului.

Chestionat în legătură cu această decizie, senatorul Eugen Pîrvulescu, președintele PNL Teleorman, a declarat că, încă de la instalarea pe funcții, cei doi vicepreședinți liberali ai Consiliului Județean Teleorman, Adrian Florescu și Raluca Fedeleș, au știut că se vor face evaluări periodice în ceea ce privește activitatea acestora. „Încă de acum 2 ani, de când au fost nominalizați de partid pentru cele două funcții, s-a stabilit că activitatea le va fi evaluată, ba chiar că posturile vor fi ocupate prin rotație de alți membri PNL. Astăzi, prin votul colegilor, s-a hotărât ca Raluca Fedeleș să rămână în continuare vicepreședinte și, tot prin vot, s-a decis ca Adrian Florescu să nu mai ocupe această funcție. Rămâne membru PNL, rămâne consilier județean. Noi înțelegem că ultima perioadă a fost una extrem de solicitantă, de aceea i se oferă domnului Florescu posibilitatea de a ocupa o altă funcție, fie la nivel județean, fie la nivelul administrației publice centrale, care poate nu ridică la fel de multe aspecte epuizante. Noi rămâne să hotărâm în zilele următoare cine va ocupa funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean”, a spus liderul liberal teleormănean.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.