Eveniment

Adi Sînă & Lidia Buble, “Maxim” şi “Alb şi Negru” concertează la Festivalul “Primăvara în Teleorman”

Monica DUMITRESCU

Festivalul naţional de muzică uşoară românească “Primăvara în Teleorman”, în cadrul căruia se va acorda trofeul “Ghiocelul de Aur”, organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Teleorman cu sprijinul Consiliului Judeţean Teleorman şi Primăriei Alexandria, a ajuns la a 46-a ediţie. Potrivit organizatorilor, evenimentul se va desfăşura în intervalul 12-14 mai 2015 la Alexandria. Festivalul concurs care are ca scop promovarea muzicii uşoare româneşti autentice, afirmarea şi lansarea tinerelor voci se numără printre cele mai longevive din ţară şi, exceptând un singur an când nu s-au găsit fonduri pentru organizare, se desfăşoară anual din 1968.

În urma preselecţiei, juriul a desemnat 16 tineri din toată ţara care se vor întrece pentru obţinerea premiilor festivalului. Patru tineri, toţi câştigători ai unor concursuri de gen, vor reprezenta Teleormanul la această ediţie. Este vorba despre Giana Pană din comuna teleormăneană Piatra, căştigătoare a premiului III la ediţia din 2014 a festivalului “Primăvara în Teleorman”, Cezar Gună şi Octavian Broşteanu din Alexandria şi Anda Mareş din Roşiorii de Vede, cunoscuţi publicului teleormănean de la evenimentele şi concursurile organizate în ultimii ani la care aceştia s-au remarcat. Contracandidaţii acestora sunt tineri din Bistriţa Năsăud, Râmnicu Sărat, Craiova, Piteşti, Bucureşti, Suceava, Călăraşi, Constanţa, Mioveni.

Concursul se va desfăşura la Casa de Cultura Alexandria, în ziua de 13 mai 2015, începând cu orele 19.00, sub forma unui spectacol cu public.

Gala laureaţilor şi festivitatea de decernare a premiilor concursului vor avea loc în data de 14 mai 2015. Atât în seara concursului, cât şi a galei vor avea loc recitaluri ale unor solişti şi trupe de renume.

Astfel, potrivit organizatorilor, în ziua de 13 mai spectacolul concurs va fi urmat de recitalul formaţiei “Maxim”, iar în ziua de 14 mai orele 19.00, spectacolul de gală va urmat de recitaluri susţinute de Adi Sînă & Lidia Buble şi formaţia “Alb şi Negru”.

Festivalul se desfăşoară cu acompaniament live asigurat de Orchestra “Dan Dimitriu Band”.

Din juriul festivalului fac parte personalităţi ale muzicii uşoare româneşti, compozitori şi reprezentanţi ai unor case de producţie implicate în promovarea tinerilor interpreţi.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.