Social

Actualizarea dosarelor, obligatorie pentru alexăndrenii care au solicitat o locuinţă din fondul locativ de stat

Consiliul local2Monica DUMITRESCU

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Alexandria, în vederea întocmirii listei de priorităţi pentru obţinerea unei locuinţe din fondul locativ de stat al municipiului Alexandria, solicitanţii au obligaţia să reconfirme dosarul până la data de 4 noiembrie 2015, cu următoarele documente: declaraţie notarială din care să rezulte că nu deţin şi nu au deţinut şi înstrăinat o locuinţă soţ/soţie; adeverinţe cu venitul net pentru fiecare membru major al familiei.

Pentru relaţii suplimentare, solicitanţii se pot adresa Compartimentului Fond Locativ din cadrul Primăriei Municipiului Alexandria, parter, camera 20 sau la telefon 0247/317732 – int.138.

Repezentanţii primăriei atrag atenţia că dosarele neactualizate cu documentele menţionate nu vor mai fi analizate de comisia special constituită în acest sens, fiind respinse.

Măsura a fost luată după ce săptămâna trecută Consiliul local al municipiului Alexandria a respins proiectul privind aprobarea listei de priorităţi cu persoanele îndreptăţite să primească locuinţe din fondul locativ de stat al municipiului Alexandria în anul 2016, cu 6 voturi împotrivă şi 13 abţineri.

Decizia respingerii acestui proiect a fost luată după ce în şedinţa ordinară a Consiliului local desfăşurată joi, 29 octombrie, consilierul local PNL Florin Titirişcă a atras atenţia că pe lista propusă spre aprobare, din cele 72 de persoane, şase nu se mai încadrează în lista de priorităţi pentru că au devenit proprietari între timp.

Criteriile pentru repartizarea locuinţelor din fondul locativ de stat al municipiului Alexandria pentru anul 2016 au fost aprobate prin HCL nr. 189 din 25 iunie 2015, iar comisia de analiză a solicitărilor a analizat dosarele depuse şi a întocmit lista de priorităţi în perioada 30 septembrie – 8 octombrie 2015, fără însă să solicite actualizarea dosarelor, unele dintre acestea având o vechime din 2008.

La acest moment, municipalitatea nu are disponibile locuinţe de acest tip, însă, conform expunerii de motive a proiectului de hotărâre, lista de priorităţi va fi aprobată în eventualitatea în care unele locuinţe din fondul locativ pot deveni disponibile ca urmare a predării pe baza de proces verbal, deces, părăsire de către titularii contractelor de închiriere sau a unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile în care se dispune evacuarea titularilor rău platnici.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.