În contextul aniversării, în data de 25 martie a.c., a 200 de ani de tradiție și continuitate, Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman, a organizat în această perioadă activități educative și cultural sportive.
Dintre toate standurile prezentate, cel mai vizitat a fost cel al mascaților, unde micuții au fost captivați de prezentarea tehnicii din dotare a acestei structuri.
Cu ocazia “Zilei Poliției Române”, sute de copii s-au bucurat când au descoperit cum se ridică amprentele, au intrat în autospecialele de poliție și au avut prilejul să pornească semnalele luminoase și acustice ale mașinilor expuse, dar au fost impresionați și de episoadele de dresaj canin.
Cei mici au fost atrași de laboratorul mobil de educație rutieră unde au fost antrenați în jocuri distractive menite să îmbunătățească nivelul de cunoaștere și respectare a normelor rutiere. La final toți au fost recompensați cu insigne, informează IPJ Teleorman.
De asemenea, pe parcursul acestei săptămâni, au fost organizate și competiții sportive (tir, șah, table, atletism, tenis de masă) între cadrele inspectoratului, iar câștigătorii vor fi recompensați cu diplome și cupe.
“La final, cei mai mulți și-au manifestat dorința de a fi polițiști atunci când vor fi mari. Îi așteptăm cu drag în rândurile poliției teleormănene și îi asigurăm că profesia de polițist este o vocație, o onoare manifestată prin devotament și sacrificiu”, a mai transmis sursa citată.