Ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Teleorman au desfășurat în perioada 22 – 25.10.2019 6 activități de prevenire a corupției în rândul cetățenilor și al funcționarilor din cadrul instituțiilor publice de pe raza judeţului Teleorman.
Activitățile fac parte din campania națională „Tu poți face lumină!”, inițiată de Direcția Generală Anticorupție în scopul informării și conștientizării personalului Ministerului Afacerilor Interne și a cetățenilor, asupra cauzelor și consecințelor implicării în fapte de corupție.
Obiectivele campaniei vizează aspecte referitoare la obligațiile care derivă din calitatea de funcționar public, atitudinea în fața unor posibile fapte de corupție, conștientizarea cetățenilor cu privire la necesitatea semnalării faptelor de corupție despre care iau cunoștință prin apelarea Call Center-ului Anticorupție 0800 806 806.
Astfel, au fost desfăşurate:
- două activităţi preventive la sediul Spitalului Județean de Urgență Alexandria, la care au participat 33 de medici;
- o activitate preventivă la sediul Registrului Auto Român – Teleorman, unde au fost prezenți 14 funcționari din cadrul autorității;
- două activităţi preventive la sediul Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere – Filiala Teleorman, unde au participat 40 de rezerviști din M.A.I., M.Ap.N și S.R.I.;
- o activitate preventivă la sediul Centrului Medical Județean Teleorman, la care au participat 70 de tineri care s-au prezentat în vederea încheierii fișei medicale aferente înscrierii pentru concursurile de admitere în instituțiile de învățământ ale M.A.I.
În cadrul acestor activități au fost prezentate aspecte referitoare la identitatea instituțională, atribuțiile și competența Direcției Generale Anticorupție, principalele infracţiuni de corupţie și consecinţele implicării în fapte de corupţie.
Totodată, participanților le-au fost aduse la cunoștință datele de contact ale Serviciului Județean Anticorupție Teleorman (mun. Alexandria, str. Ion Creangă, nr. 71-73, jud. Teleorman, tel: 0247.407.292, adresa de e-mail: teleorman.dga@mai.gov.ro), faptul că, cetăţenii care vor să ia atitudine împotriva actelor de corupţie pot face acest lucru printr-o sesizare la Call center anticorupţie 0800.806.806 și le-au fost diseminate pliante și flyere cu mesaje anticorupție.