Eveniment

Peste 1.000 de persoane legitimate, 159 de obiective și peste 800 de autovehicule verificate

Peste 1.000 de persoane legitimate, 159 de obiective și peste 800 de autovehicule verificate de polițiști în cadrul activităților desfășurate, în ultimele 24 de ore, la nivelul județului Teleorman, acțiuni de informare și verificare a respectării măsurilor de protecție, scopul vizat fiind prevenirea și combaterea infectării, precum și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Sub autoritatea Instituției Prefectului, peste 100 de efective din cadrul I.P.J. Teleorman, polițiști locali, jandarmi și pompieri, precum și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, I.S.C.T.R, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului au acționat, în principal în zonele aglomerate din județ – piețe, târguri, centre comerciale, zone pietonale, unități de învățământ, dar și în trafic – pentru verificarea legalității efectuării transportului de persoane și mărfuri, precum și respectării măsurilor sanitare.

În cadrul celor 15 acțiuni punctuale organizate au fost verificate peste 150 de obiective, au fost legitimate nu mai puțin de 1.300 de persoane și verificate 800 de autovehicule.

Ca urmare a neregulilor constatate, în cadrul acțiunilor punctuale au fost aplicate peste 170 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 17.000 de lei, polițiștii reamintindu-le cetățenilor principalele măsuri dispuse de autorități în acest context.

Autoritățile recomandă cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție și să nu se expună la riscuri.

Scopul forțelor de ordine nu este aplicarea de sancțiuni, ci de a determina cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării măsurilor de protecție sanitară.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.