Autoritățile județene continuă, în această perioadă, acțiunile de verificare a respectării măsurilor de protecție, scopul vizat fiind prevenirea și combaterea infectării, precum și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Astfel, peste 70 de efective din cadrul Poliției Teleorman, polițiști locali, jandarmi, precum și Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, I.S.C.T.R, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului au acționat, în cursul zilei de miercuri, în principal, în zonele aglomerate din județ – piețe, târguri, centre comerciale, zone pietonale, unități de alimentație publică, dar și în trafic – pentru verificarea legalității efectuării transportului de persoane și mărfuri, precum și respectării măsurilor sanitare.
În cadrul celor 14 acțiuni punctuale organizate, forțele participante au verificat modul de respectare a prevederilor Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-1, fiind controlate 49 de obiective, legitimate nu mai puțin de 300 de persoane și verificate aproximativ 140 de autovehicule. Tot în cadrul acțiunilor, au fost verificate documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuință.
Pentru neregulile depistate, în cadrul acțiunilor punctuale au fost aplicate 37 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 3.000 de lei, forțele de ordine reamintindu-le cetățenilor principalele măsuri dispuse de autorități în acest context.
Autoritățile recomandă cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție și să nu se expună la riscuri.
Totodată, autoritățile atrag atenția asupra faptului că au fost introduse noi restricții privind circulația în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul 22:00 – 05:00, cu unele excepții pentru motive justificate, persoanele fiind obligate să prezinte legitimația de serviciu sau adeverință de la angajator, ori o declarație pe propria răspundere completată în prealabil.
Scopul forțelor de ordine nu este aplicarea de sancțiuni, ci de a determina cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării măsurilor de protecție sanitară.















