În contextul pregătirii noului an școlar, polițiștii rutieri desfășoară, începând cu data de 26 august, la nivelul județului Teleorman, acțiuni de instruire a conducătorilor de vehicule destinate transportului de elevi, cu accent pe respectarea regulilor de circulație, în vederea creșterii siguranței rutiere.
Pe parcursul întâlnirilor dintre polițiști și șoferii de autovehicule pentru transport școlar se verifică deținerea permisului de conducere necesar pentru tipul de vehicul, deținerea și valabilitatea inspecției tehnice periodice, precum și a asigurării obligatorii de răspundere civilă auto.
De asemenea, în timpul verificărilor, se pune accent pe respectarea destinației pentru care au fost repartizate aceste vehicule.
Nu în ultimul rând, polițiștii verifică semnalizarea rutieră din zona unităților de învățământ pentru a se asigura de buna vizibilitate a acesteia.
În situația în care vor fi constatate nereguli, polițiștii vor aduce la cunoștința administratorului drumului public și vor solicita acestuia remedierea lor în regim de urgență, potrivit IPJ Teleorman.
Conform sursei citate, polițiștii vor derula astfel de acțiuni și după debutul școlii, pe mai multe paliere, astfel încât să se asigure condiții optime de siguranță atât pentru cei mici, cât și pentru părinți și profesori.