Eveniment

Acțiuni de dezinsecție în Alexandria și Turnu Măgurele

De luni, între orele 22:00-06:00, serviciul public de interes local Administrația Domeniului Public Alexandria efectuează tratamentul terestru de dezinsecție pe toată raza orașului. De asemenea, în perioada 17-18 iunie 2021, și operatorul SC Salubritate-Turnu SRL va desfășura tot o acțiune de dezinsecție pe raza municipiului Turnu Măgurele.

În ceea ce privește acțiunea de dezinsecție din Alexandria, “tratamentul va fi efectuat cu Microsin, produs insecticid cu substanța activă Cypermethrin, si VectoBac WG produs insecticid cu substanța activă bacillusthuringiensis. Substanțele și produsele folosite nu prezintă nici un pericol pentru oameni, iar acțiunea lor se îndreaptă numai spre eliminarea insectelor: țântari, muște, omizi, ploșnițe, purici, căpușe”.

Primăria Turnu Măgurele anunță că în data de 17 iunie, tratamentul va fi efectuat “prin aviotratamente în aer cu avionul între orele 18:00-21:30” și “prin tratamente la sol cu atomizoare, între orele 17:00-22:00”.

Ziua următoare, pe 18 iunie, acțiunea se va efectua “prin aviotratamente în aer cu avionul între orele 07:00-10:00” și “prin tratamente la sol cu atomizoarele între orele 07:00-12:00”. Sursa citată roagă cetățenii să “elibereze parcurile pe perioada desfășurării activității de dezinsecție”.

Produsul folosit de SC Salubritate-Turnu SRL este “AQUA K-OTHRINE EW20, produs ce se găsește în Registrul Național al Produselor Biocide”. Potrivit sursei menționate, “produsul are toxicitate extrem de scăzută pentru viețuitoarele non-vizate și este biodegradabil, cu impact neglijabil asupra mediului și populației, în condițiile respectării normelor și instrucțiunilor de aplicare”.

De asemenea, primăriile celor două municipii roagă apicultorii și sericicultorii să ia toate măsurile de protecție necesare pentru protejarea familiilor de albine și a viermilor de mătase, pentru a evita contactul acestora cu substanțele insecticide.

Mai mult, Primăria Alexandria trasmite că “pentru ca dezinsecția să fie eficientă, acțiunile trebuie efectuate în mod unitar, la nivelul întregii localități. În acest sens, facem apel către cetățeni, asociații de locatari/proprietari, agenți economici să efectueze activitatea de dezinsectie pe proprietăți, în clădiri și în subsolul blocurilor concomitent cu acțiunea municipalității”.

În cazul în care condițiile meteorologice vor fi nefavorabile, acțiunile desfășurate se vor amâna.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.