Eveniment

Acţiuni de destructurare a două grupări infracţionale organizate, specializate în săvârşirea de infracţiuni informatice la Alexandria şi Zimnicea

Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, respectiv Serviciul Teritorial Bucureşti  împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti şi Craiova, cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii,  au procedat la efectuarea unui număr de 40  percheziţii domiciliare în data de 04.12.2013, pe raza municipiilor Bucureşti, Alexandria, Zimnicea, Craiova şi a judeţelor Constanţa şi Teleorman, în cadrul unei acţiuni  care a vizat  destructurarea a două grupări infracţionale organizate, specializate în săvârşirea de infracţiuni informatice, infracţiuni prevăzute în legea comerţului electronic şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

Referitor la prima grupare infracţională, formată din 23 de persoane,  există suspiciunea rezonabilă că, în perioada septembrie 2012 – noiembrie 2013, persoanele vizate s-au constituit într-un grup infracţional organizat cu ramificaţii transfrontaliere în scopul comiterii faptelor de înşelăciune prin sisteme informatice, fraudă informatică şi fals informatic.

Astfel, prefigurând obţinerea de importante beneficii materiale, persoanele în cauză au indus şi menţinut în eroare un număr semnificativ de cumpărători pe segmentul on-line, în cadrul platformelor electronice comerciale www.cars.com şi www.craigslist.com.

Ca modalitate efectivă de acţiune, învinuiţii postau anunţuri fictive de vânzare a unor bunuri inexistente în realitate, comunicând informaţii eronate victimelor tranzacţiei prin intermediul poştei electronice şi/sau a mesajelor SMS, constând în modalitatea de achiziţie, plata preţului, identitatea vânzătorului.

Totodată, învinuiţii au procedat şi la transmiterea către victime a unor facturi fictive din care să rezulte realitatea tranzacţiilor întreprinse fraudulos.

Activitatea ilicită a fost sprijinită de către complici aflaţi pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, aceste persoane ajutând efectiv la repatrierea folosului material injust. Sumele de bani ridicate şi transmise în România reprezintă procente între 40% şi 60% din totalul financiar încasat pe teritoriul S.U.A. şi au fost împărţite în România între membrii grupării infracţionale  organizate prin intermediul unor transferuri de bani.

Pentru ridicarea produsului infracţiunii erau  utilizate „săgeţi” coordonate direct de către liderii grupării. Prejudiciul estimat până în prezent este de peste 2.000.000 euro.

Cu ocazia percheziţiilor au fost ridicate şi indisponibilizate mai multe obiecte şi valori constând în tehnică de calcul (laptopuri, unităţi centrale de calculator, memory-disk-uri etc. ) şi diferite sume de bani în lei şi valută.

Referitor la cea de a doua grupare infracţională organizată, structurată pe două paliere,  formată din 13 persoane, specializată în săvârşirea de infracţiuni informatice, respectiv infracţiuni prevăzute în legea comerţului electronic  există, de asemenea, suspiciunea rezonabilă că membrii acesteia, sub conducerea  învinuitului G.D.C, în perioada decembrie 2012 – noiembrie 2013 au efectuat mai multe operaţiuni frauduloase cu carduri bancare falsificate.

Astfel, se reţine faptul că, o parte din membrii grupării după ce au intrat  în posesia datelor de identificare a cardurilor bancare emise de instituţii bancare din America de Sud, Statele Unite ale Americii, Europa şi  Asia, prin intermediul unor POS-uri aparţinând mai multor unităţi bancare, au efectuat tranzacţii frauduloase, prejudiciul  estimat până în prezent fiind de  124.718 lei.

Un alt palier al grupării infracţionale se ocupa de retragerea sumelor de bani, fie de la ghişeele băncilor, ATM-uri sau folosind serviciul de internet banking.

De asemenea se reţine faptul că s-a încercat efectuarea şi a altor tranzacţii frauduloase, în valoare aproximativ 274.000 lei, care însă nu au fot  realizate deoarece prin sistemul bancar s-au primit mesaje de refuz sau suspiciune de fraudă. La sediile D.I.I.C.O.T – Structura Centrală, respectiv Serviciul Teritorial Bucureşti au fost duse 35  de persoane în vederea audierii. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Jandarmeriei Române.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.