Social

Acţiune de ecologizare de Ziua Dunării în campania “Let’s Do It, Danube!” – Tinerii au adunat inclusiv scutece de unică folosinţă pentru copii

Echipa “Let’s Do It, România!” a organizat în perioada aprilie – iunie prima ediţie a proiectului “Let’s Do It, Danube!”.
Proiectul a avut ca scop desfăşurarea unei ample campanii de educaţie în şcolile din cele 12 judeţe dunărene şi curăţarea malurilor Dunării chiar de Ziua Internaţională a Dunării, pe 29 iunie. Judeţele implicate în acest an la ziua de curăţenie au fost Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, Tulcea şi Constanţa, iar obiectul acestui proiect a fost acela de a implica cetăţenii din localităţile dunărene în multiple acţiuni pentru a preveni poluarea Dunării – celmai important fluviu care străbate Europa de la Est la Vest având cel mai mare bazin pe teritoriul României (29,9%).
Proiectul “Let’s Do It, Danube!” a implicat peste 9.000 voluntari şi a fost alcătuit din două etape, respectiv o amplă campanie de educaţie ecologică înşcolile din judeţele dunărene şi Ziua de curăţenie, realizată atât pe Dunăre cât şi în apropierea fluviului, în zilele de 28 şi 29 iunie în judeţele dunărene, implicit şi în Teleorman. Zonele în care a avut loc acţiunea au fost stabilite de echipele judeţene “Let’s Do It, Danube!” şi de reprezentanţii la nivel judeţean ai Administraţiei Naţionale “Apele Române”,ţinându-se cont de dificultatea aceesului la aceste zone şi de necesarul de echipamente şi utilaje pentru desfăşurarea activităţilor de colectare a deşeurilor.
În urma acţiunii s-au colectat peste 10.000 saci cu deşeuri. Principalele deşeuri colectate de voluntari au fost: plastic (pet, ambalaje, obiecte din plastic, pungi), aluminiu, sticlă, scutece de unică folosinţă pentru bebeluşi, dar şi alte tipuri de deşeuri precum: haine, încălţăminte, materiale de construcţii. Proiectul a fost organizat în parteneriat cu Administraţia Naţională“Apele Române” având şi susţinerea Administraţiei pentru Protecţia Mediului, Poliţia de Frontieră, Jandarmeria Română şi primăriile riverane Dunării. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.