Eveniment

Accident cu patru victime încarcerate, la ieşirea din Turnu Măgurele / FOTO

În cursul zilei de marţi, 10 martie 2015, la ieşirea din Turnu Măgurele spre Alexandria, pe DN 52, a avut loc un accident de circulaţie în care au fost implicate trei autoturisme. Potrivit Teodorei Dragole, purtător de cuvânt al IPJ Teleorman, şoferul unui autoturism înmatriculat în Irlanda, cu volan pe partea dreaptă, în timp ce se deplasa pe DN 52 în direcţia Turnu Măgurele – Alexandria, a pierdut controlul volanului, la ieşirea din municipiul Turnu Măgurele, s-a răsturnat şi a intrat în coliziune cu alte două autoturisme parcate regulamentar.

Pe numărul unic de urgență 112, s-a solicitat intervenția pompierilor militari din cadrul Detașamentului Turnu Măgurele pentru descarcerarea unor persoane din două autoturisme implicate într-un accident rutier, pe strada Alexandriei, din oraș.

Ajunse la fața locului cu o ambulanță SMURD și o autospecială de descarcerare, forțele de intervenție au constatat faptul că în accident erau implicate două autoturisme, un VW Passat și o Dacia Logan, rezultând cinci victime de gen masculin, dintre care patru încarcerate.

Victimele au fost scoase rapid dintre tablele contorsionate ale autoturismelor, două fiind preluate de paramedicii SMURD și trei de Serviciul de Ambulanță Județean care, după acordarea primului ajutor, le-au transportat de urgență la Spitalul Municipal Turnu Măgurele pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.  (C.P.)

accident1 accidentaccident2accident3

One Comment

  1. Insanatosire grabnica

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.