Eveniment

Accident rutier în Scrioaștea / O persoană posibil încarcerată

UPDATE – Miercuri, un accident rutier s-a produs în localitatea Scrioaștea, satul Brebina. Singura victimă a accidentului a fost șoferul autoturismului, un bărbat în vârstă de aproximativ 56 de ani, care s-a răsturnat cu autoturismul, transmite IPJ Teleorman. Acesta era blocat în mașină, prezentând, la venirea autorităților, traumatisme la nivelul capului, fiind, cu toate acestea, conștient și cooperant, transmit reprezentanții ISU Teleorman. La fața locului, pe DN65 A, au intervenit echipajele Detașamentului Roșiorii de Vede cu o mașină de stingere, o descarcerare și un echipaj SMURD. I-au acordat imediat primul ajutor, victima fiind predată ulterior unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Teleorman și transportată la spital. Bărbatul nu a putut fi testat cu aparatul acooltest, dar, fiind transportat la spital, i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Reprezentanții IPJ Teleorman confirmă că a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

Încă un accident rutier s-a produs cu puțin timp în urmă în localitatea Scrioaștea, satul Brebina. O persoană este posibil încarcerată, potrivit primelor informații transmise de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Teleorman.

La fața locului, intervin echipajele Detașamentului Roșiorii de Vede cu o mașină de stingere, o descarcerare și un echipaj SMURD.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.