Eveniment

Accident rutier în Alexandria/ Un tânăr băut a intrat cu mașina într-un pom

Un tânăr amețit de aburii alcoolului s-a urcat la volanul mașinii, a pierdut controlul volanului și s-a izbit de un pom de pe marginea drumului, la intersecția străzilor 1 Mai cu Dunării, din municipiul Alexandria. Evenimentul rutier a avut loc, în această seară, iar martorii povestesc cum, cu puțin timp înainte de producerea accidentului, tânărul a fost văzut în stația de la 1 Mai cu o sticlă de bere în mână.

În zona în care s-a produs accidentul este și o trecere de pietoni, astfel că doar norocul a făcut ca șoferul inconștient să lovească pomul și nu vreunul dintre oamenii din apropiere.

Potrivit martorilor, după impactul cu pomul, tânărul a încercat să-i convingă pe oamenii legii că nu el se afla la volan, deși era singur în mașină.

Polițiștii nu s-au lăsat înduplecați de povestea acestuia și l-au pus pe șofer să sufle în alcooltest, iar rezultatul a indicat o alcoolemie de 0,83 mg/l alcool în aerul pur expirat.

În urma impactului cu pomul, tânărul a fost rănit la mâna stângă și a primit îngrijiri medicale la fața locului. Ulterior, acesta a fost condus la spital, pentru a-i fi prelevate probe de sânge pentru stabilirea alccolemiei.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.