Eveniment

Accident rutier cu victime, la Vitanesti

UPDATE: Potrivit IPJ Teleorman, politiștii din cadrul Serviciului Rutier Teleorman au fost sesizați, astăzi, în jurul orei 19.48, prin apel 112 cu privire la faptul că pe DJ 506, la intersecția cu DN 6, pe raza localității Vitănești, s-a produs un accident rutier soldat cu victime omenești.

Din cercetări a reieșit că, în timp ce un tânăr în vârstă de 29 de ani, din localitate, conducea un autoturism pe DJ 506, la intersecția cu DN 6 nu a respectat semnificația indicatorului „Oprire” și nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus regulamentar, din direcția Alexandria către București, de către un bărbat în vârstă de 54 de ani, domiciliat în municipiul București, intrând în coliziune cu acesta.

În urma impactului a rezultat rănirea a trei pasageri din autoturismul condus regulamentar (un bărbat în vârstă de 43 de ani, o femeie în vârstă de 38 de ani și un copil de 2 ani), aceștia fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă soluție prin Parchet.

 

 

Trei persoane au avut nevoie de ingrijiri medicale, in urma unui accident rutier produs, cu putin timp in urma, pe raza localitatii Vitanesti, la intersectia DJ505 cu E70, informeaza IPJ Teleorman.

Din primele informatii, la baza producerii evenimentului rutier, in care au fost implicate doua autoturisme, a stat neacordarea de prioritate.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.