Duminică după-amiază, pe DJ701 (Gratia), s-a produs un eveniment rutier soldat cu decesul unei persoane.
Salvatorii teleormăneni, care au intervenit cu o autospecială de stingere, un SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Teleorman, au găsit la fața locului două victime, una ce prezenta leziuni incompatibile cu viața, iar cea de a doua rănită grav, cu multiple traumatisme, ambele neîncarcerate.
Persoana rănită a fost preluată de echipajul medical SAJ și transportată la un spital din municipiul București.
Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, iar cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări.