Astăzi, în jurul orei 14:10, pompierii militari din cadrul Detașamentului Roșiorii de Vede au fost solicitați să intervină la un eveniment rutier produs între un tractor și o combină agricolă, pe drumul dintre localitățile Măldăeni și Stejaru.
Pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului s-au deplasat două echipaje de salvatori, cu o autospecială de stingere și o descarcerare, precum și două echipaje medicale din cadrul SAJ Teleorman.
Ajunși la fața locului, salvatorii au găsit două victime, dintre care una conștientă și cooperantă, cu un traumatism la nivelul membrului inferior, iar cealaltă era prinsă sub roata tractorului, cu leziuni incompatibile cu viața.
Victima conștientă a fost preluată de către echipajul medical, a primit primul ajutor calificat și a fost transportată la spital.
Pompierii au continuat misiunea pentru extragerea persoanei decedate de sub tractor, cazul fiind apoi preluat de către autoritățile competente pentru cercetări.