Eveniment

Accident cu final tragic / O femeie și-a pierdut viața după ce a intrat cu mașina într-un stâlp

Astăzi, în jurul orelor 12:40, pe DJ 612 A, între localitățile Văcărești și Satul Vechi, a avut loc un accident rutier, la care a intervenit Detașamentul de pompieri Roșiorii de Vede, cu o autospecială de descarcerare și una SMURD, fiind anunțate două victime încarcerate.

La sosirea pompierilor, una dintre victime, de gen feminin, în vârstă de aproximativ 43 ani, ce prezenta leziuni incompatibile cu viața, era încarcerată, ea fiind eliberată din caroseria deformată cu ajutorul accesoriilor de descarcerare.
Cealaltă victimă, o femeie în jur de 33 ani, din comuna Cosmești, a fost găsită în afara autoturismului, conștientă, cu un traumatism lombar. Aceasta a fost preluată de echipajele medicale și transportată la Spitalul Municipal Caritas, potrivit ISU Teleorman.
După asigurarea măsurilor P.S.I., cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări.

Prezenți, de asemenea, la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că o femeie din comuna Drăcșenei, județul Teleorman,  în timp ce conducea un autoturism a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un stâlp.
În cauză polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.