Social

Abecedarul va fi modificat din septembrie 2014

Elevii care vor merge în clasa I în septembrie 2014 vor învăţa după manuale noi. Schimbarea manualelor şcolare, potrivit ministrului Educaţiei, se va face pentru toate clasele, însă în varianta cea mai optimistă acest lucru se va finaliza peste 6 ani. Remus Pricopie le-a sugerat specialiştilor care vor realiza noile manuale, să se consulte cu alţi colegi din institutele specializate din străinătate. Dacă până acum se vehicula renunţarea la manualele clasice în favoarea cărţilor electronice, noul ministru al Educaţiei optează pentru o combinaţie între manualul în formă clasică şi instrumente electronice pe care elevul să le găsească pe o platformă.

Schimbarea tuturor manualelor, care se impune în condiţiile în care cele mai multe nu au fost revizuite de peste 12 ani, implică însă costuri foarte mari, Ministerul Educaţiei nedispunând de sumele necesare. Pentru rezolvarea acestei situaţii, actualul ministru al Educaţiei spune că investighează posibilitatea ca întreg acest proces, inclusiv tipărirea noilor manuale, să se facă folosind cel puţin o parte din fondurile structurale. (M.D.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.