Politic

A mai trecut o săptămână, prin Teleorman (6)

Liviu NEAGU
A mai trecut o săptămână, prin Teleorman. Una banală, ar spune unii, una normală, aș spune eu. Normală, fiindcă nu s-a întâmplat nimic ieșit din comun, iar dacă unele lucruri sunt în parametri înseamnă că merg bine.
Când am început să scriu această rubrică săptămânală, eram convins că vor fi multe perioade când nu ai nimic deosebit de analizat și comentat, dar asta nu este neapărat de rău.
Dacă fiecare și-ar face treaba așa cum trebuie, dacă am fi preocupați de noi și nu de alții, dacă am judeca rațional și nu emoțional, dacă am raporta nevoile noastre la realitățile de azi, dacă am conștientiza că politicienii sunt produsul nostru, dacă și iar dacă, am fi puțin mai bine, cel puțin mental.
Iată cum a arătat o săptămână normală în Teleorman:
Prefectul Haralambie Epure a început săptămâna la serviciu. A semnat hârtii, a avut întâlniri de lucru, a ascultat rapoarte de sfârșit de an la ședința Colegiului Prefectural, a primit colindători, și-a făcut treaba, și-a justificat leafa. Apoi, în concediu.
Ca la fiecare sfârșit de an, pe la mai toate instituțiile, colindători, copii, cadouri, îmbrățișări, fotografii și, evident, postările de rigoare.
La Universitatea Valahia din Alexandria, s-au sărbătorit “15 ani de la înființarea Facultății de Științe și Inginerie Alexandria”. Ioana Panagoreț, decanul facultății și promotoarea proiectului, firesc acum, dar de impact la început pentru teleormăneni, a organizat, în aula instituției, un eveniment care a strâns la un loc cadre didactice, studenți și fețe cunoscute ale județului, civili sau cu grade. Diplome, plachete, zâmbete, amintiri, planuri de viitor, cântece, aplauze, fotografii și gata, fiecare la treaba lui. Salut prezența prietenului meu Ion Popa, o voce autentic românească, puternică și rafinată!
Adrian Gâdea, președintele Consiliului Județean, și Victor Drăgușin, primarul municipiului reședință de județ, au fost și ei prezenți și s-au afișat mândri că au contribuit la însuflețirea proiectului.
Parlamentarii teleormăneni, liberalii lui Eugen Pîrvulescu și social-democrații lui …, îmi tot vine să zic Liviu Dragnea, au votat, disciplinați, legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023. Ce-o scrie în sutele de pagini și ce ne așteaptă la anul, știe doar Dumnezeu, pe care o să-l invocăm tot mai des în această perioadă.
Fiindcă, la sfârșitul săptămânii, este Crăciunul, cine este bun, să-l țină Dumnezeu la fel, cine e rău din fire, să-l lumineze Dumnezeu, măcar de sărbători! Doamne-ajută!
Pe la țară, încă se păstrează obiceiurile: guițat în cor, conform tradiției; preparate de sezon; colindători de la mic la mare; miros de țuică fiartă cu piper și vin cu scorțișoară; distracție și mahmureală până după Sfântul Ioan. În această perioadă, cu noroc mai găsești un primar la “job”.
La oraș: buluceală în magazine – la câte sunt, puține lucruri se mai fac în casă; aglomerație în trafic și, fiindcă “de la țară vin și domnii”, regăsim unele obiceiuri de mai sus, chiar îmbunătățite.
Hai să le arătăm austriecilor, celor din Țările de Jos (sâc!) și altora care se gândesc să ne mai supere, ce înseamnă să fii român de sărbători!
Apropo de Schengen, revolta continuă pe toate planurile: faptic, mediatic, pe rețelele de socializare, pe grupurile de comunicare, la nivel interior… Cum era firesc, nu și la Cotroceni.
Totuși, știți ce este ciudat în acest context? Dacă ne primeau în Spațiul Schengen, toți ăștia înjurați și boicotați erau cumsecade și utili. Dar, cum n-a fost să fie, “pe ei, pe mama lor!”.
La Campionatul Mondial de Natație în bazin scurt din Australia, David Popovici a arătat că este excepțional, dar nu tot timpul câștigă ai noștri. La alte sporturi, chiar deloc.
În Qatar, “ulciorul nu merge de multe ori la apă”, Maroc și Croația în finala mică. A câștigat Croația.
Tot în Qatar, banii și valoarea fac diferența, Argentina și Franța în finala mare.
Argentina, campioană mondială  2022, după un meci de vis.
Să ne recitim cu bine!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.