A mai trecut o săptămână, prin Teleorman (5)

Liviu NEAGU
Prin politica melodioasă din Teleorman, e cam tango.
O horă mare, la vedere, la câte un eveniment privat; câteva bluesuri, discrete, la nevoie; un rock deșănțat, în public, de ochii lumii.
O fi bine, o fi rău?
Vom urmări, cu atenție, cine greșește primul pașii.
În Teleorman, ca în toată țara.
Schengen, eșecul care ne unește.
A fost nevoie de o scânteie care să aprindă patima pur românească, de o cumpănă care să ne trezească și să ne facă să strigăm că “frații în veci vor fi frați”, de o decizie nedreaptă a unor străini care să ne aducă aminte că “sângele apă nu se face”…
Rar am văzut o revoltă și o mobilizare de o asemenea intensitate, întâi la nivel individual, apoi colectiv, a românilor, indiferent de vârstă, statut sau culoare politică.
Acum, știu că putem, dacă vrem. Și dacă ne stârnește cineva. Și, mai ales, dacă ne lovește acolo unde ne doare cel mai tare, în mândria noastră: de olteni, moldoveni, ardeleni, dobrogeni, bănățeni…
În demnitatea noastră de români, care prin strigătul de luptă al lui Avram Iancu: “No, gata, no, hai!”, am spus că nu mai vrem să fim călcați în picioare.
Acum, ținta este, în principal, Austria.
S-au spus multe la mânie, și pe bună dreptate; s-au lansat îndemnuri la boicotarea celor vinovați; s-au închis conturi și s-au retras bani de la BCR și Raiffeisen; nu mai alimentăm de la OMV și PETROM; nu ne mai asigurăm la Omniasig; nu mai facem cumpărături de la Billa; nu mai bem Red Bull; nu mai purtăm Swarowski…
Evident că toate aceste demersuri, mai mult sau mai puțin realizabile, corecte sau, dimpotrivă, benefice sau cu efect de boomerang, nu vor ține mult și nu vor schimba mare lucru, dar este pentru prima dată când mișcăm ceva și facem, cu adevărat, o distincție între ceea ce este străin și ce este românesc.
Dacă ar fi fost mai multe țări care s-ar fi opus aderării României la spațiul Schengen, și am fi aplicat același raționament, ne-am fi dat seama cât de puține firme, cu adevărat românești, mai sunt în România și cât de străini suntem noi, în țara noastră.
Și, dacă este să mai căutăm vinovați, aceștia suntem noi toți, și fiecare dintre noi.
Astăzi, plătim pentru indiferența și lâncezeala ultimilor zeci de ani. Pentru votul de care ne-am bătut joc, mai mereu, și pentru toleranța ridicată la rang de resemnare.
Și vom plăti în continuare, dacă vom adormi la loc.
Din Qatar, Croația răsucește cuțitul în rană și, după ce a fost primită în Schengen, s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale la fotbal, după o luptă crâncenă cu Brazilia. Felicitări celor aproape patru milioane de croați! Oare care o fi rețeta?
Să ne recitim cu bine!