Liviu NEAGU
Nu s-a stins bine ecoul scandalului iscat ca urmare a comportamentului nepotrivit al unui medic pediatru, că iar am “dat lovitura” la televiziunile naționale cu un alt caz care a revoltat opinia publică.
Dacă în prima speță, a cam fost liniște prin breaslă, în ceea ce-l privește pe Florin, lucrurile stau cu totul altfel, adică a beneficiat de un val de susținere din partea colegilor, a cadrelor medicale și pacienților cu care a intrat în contact de-a lungul timpului.
Condamn total orice conduită care se abate de la norme sau lipsa de empatie, insist pe respectarea deontologiei medicale, dar, mai presus de toate, îmi doresc ca adevărul să dicteze aplicarea de etichete.
Din aceste considerente, nu mă grăbesc să analizez cazul până nu se vor pronunța organele abilitate și nu voi vedea rezultatul anchetei interne de la Serviciul Județean de Ambulanță Teleorman.
A început o nouă sesiune parlamentară.
Cu unghiuțele tăiate, batistuțe curate, primeniți și plini de entuziasm, aleșii teleormăneni, cinci deputați și doi senatori, au luat loc cuminți în băncuțe, cu gândul la vacanța de Paște.
Eugen Pîrvulescu, senator PNL, a schimbat scaunul de secretar al Senatului cu cel de vicelider al grupului parlamentar PNL. Văzând aproape imposibilă colaborarea cu PSD, președintele liberalilor teleormăneni vrea președinția Consiliului Județean Teleorman pentru PNL, la alegerile din 2024.
Dănuț Cristescu, senator PSD, a început sesiunea hotărât să inițieze discuții cu cadre didactice, părinți, asociații de părinți, asociații de elevi, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Teleorman, fiind convins că Legile Educației sunt proiecte mult prea importante, care trebuie dezbătute temeinic.
Maria Stoian, deputat PNL, e preocupată și apreciază planurile României de înființare a unei bănci naționale de investiții și dezvoltare, pentru a cărei capitalizare Comisia Europeană acordă 1,6 miliarde de euro.
Mai sfioși, ceilalți deputați, îi enumăr fiindcă nu sunt mulți: Paul Stancu – PSD, Florin Piper Savu – PSD și Florică Ică Calotă – PNL, încă își organizează agenda…
Vineri, o altă tentativă de aprobare a bugetului în ședință extraordinară a Consiliului Județean Teleorman. Au fost prezenți 12 consilieri județeni, insuficienți până și pentru o “cină de taină”, darămite să asigure cvorumul unei ședințe la CJ Teleorman.
Președintele pesedist Adrian Gâdea face un apel colegial la responsabilitatea consilierilor liberali și le reamintește importanța votului, în special pentru bugetele celor trei spitale din subordine.
O nouă încercare săptămâna aceasta, după ce vine la Alexandria Marcel Boloș, ministrul PNL al investițiilor. O fi cu noroc.
Pe la prefectură, lucrurile par a fi în grafic. Fercheș, permanent la costum și cravată, prefectul Haralambie Epure, deja obișnuit cu ședințele de lucru, și-a luat rolul în serios și a trasat sarcini concrete reprezentanților instituțiilor care au legătură cu gestionarea intervențiilor de deszăpezire la nivelul județului. Între timp, ne-a ajutat vremea, după principiul “cine a dat-o a și luat-o”.
Urmează o perioadă cu temperaturi negative noaptea.
Noi să fim pozitivi!
Să ne recitim cu bine!