Eveniment

A început Maratonul Vaccinării la Alexandria

Vineri, 14 mai, este prima zi din cele trei în care, la Sala Polivalentă din Alexandria, se derulează Maratonul Vaccinării, eveniment organizat de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), cu sprijinul Consiliului Județean Teleorman. În cadrul campaniei, orice persoană din județ care dorește să se vaccineze o poate face fără a mai avea nevoie de programare, prezentându-se direct la centru, cu actul de identitate valabil, începând de vineri, 14 mai, până duminică, 16 mai, în intervalul orar 8.00-22.00. Imunizarea se face cu vaccinul produs de Pfizer/Biontech, iar persoanele vaccinate vor fi înregistrate direct în Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV) și vor primi, de asemenea, și adeverința aferentă.

Campania de vaccinare se bucură și de susținerea, prin acțiuni de voluntariat, din partea Instituției Prefectului Județului Teleorman, care a transmis un mesaj la debutul Maratonului Vaccinării de la Alexandria: “Astăzi, când celebrăm pentru al treilea an Ziua Județului Teleorman, la 580 de ani de la prima atestare documentară, adresăm tuturor teleormănenilor gânduri bune și urări de sănătate și prosperitate! La mulți ani!

Și, pentru că numai împreună putem învinge pandemia, astăzi sărbătorim prin voluntariat așa că vă așteptăm la Maratonul de Vaccinare organizat la Sala Polivalentă din Alexandria în perioada 14-16 mai (8:00-22:00)”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.