Sport

A început Liga a 4-a – Victorie categorică pentru FCM la debut

Sâmbăta trecută s-a dat startul unui nou sezon în campionatul judeţean de fotbal, ediţia 2014-2015. În acest sezon, FCM Alexandria şi-a propus ca obiectiv câştigarea campionatului, dar şi promovarea în Liga a 3-a, de aceea era de aşteptat un start cât mai exact, mai ales că primul adversar era o nou-promovată, Inter Gălăteni. Debutul de campionat, care a avut loc pe stadionul Municipal, de Sf. Alexandru, a arătat o nouă echipă alexăndreană, hotărâtă să demonstreze că poate câştiga campionatul judeţean. Totuşi, startul de meci a fost reţinut, dovadă că oaspeţii au deschis scorul în min. 15 (golul meciului, de altfel!), însă iureşul alexăndrenilor avea să readucă la normal lucrurile. Interesant este faptul că în debutul de sezon, jucătorii cu profil ofensiv din lotul FCM-ului au marcat, şi chiar a apărut concurenţa la titlul de golgheter, rămânând să vedem cine va confirma şi cine va rămâne cu şanse pentru această distincţie.

“Ca orice început, am avut mici emoţii, însă nu cred că se putea pune problema învingătorului. Am vrut să ne facem jocul nostru, am marcat de 10 ori, am avut încă pe-atâtea ocazii, eu spun că a fost un meci bun. Totuşi, campionatul este la început, trebuie să abordăm fiecare joc atent” – Gabriel Lungu, antrenor FCM Alexandria

“Au fost mai buni cei din Alexandria, de aceea vreau să-i felicit, dar şi noi am avut şansa noastră, însă am pierdut doi jucători, accidentaţi. Sperăm să putem juca pe terenul nostru în acest sezon, vrem să arătăm că suntem o echipă care îşi merită locul în Liga a 4-a” – Liviu Bordei, antrenor Inter Gălăteni.

 

– FCM Alexandria – Inter Gălăteni 10-1 (Marius Olteanu 16, 19, Florin Radu 43, Cristi Pârjolea 65, 68, 82, Mihai Căpălău 73, 80, Leonard Brânceanu 77, 88 / Lamba 15). FCM Alexandria: A. Ilie, A. Matache, A. Tudor, M. Radu, A. Zamfir, D. Bădănoiu (64, L. Brânceanu), A. Marin, C. Căpăţână, F. Radu (M. Căpălău), D. Ene (59, C. Pârjolea), M. Olteanu (75, M. Tereuci). Inter Gălăteni: Burcea, Vasile, Marchidean, Sima, Lature, Ciocârlan, Rusu, Simion, Dorobanţu, Drăgan, Marin; au mai intrat Enache, Lamba, Bordei, Pantazi. Au arbitrat Liviu Mincă, G. Crăciun (ambii Videle), Ş. Creangă (Tr. Măgurele).

 

Ajax Botoroaga n-a plătit baremul de arbitraj!

Unul din cele mai tensionate jocuri ale primei etape s-a jucat la Botoroaga, unde s-a deplasat formaţia din Brânceni, echipă cotată cu şanse la un loc pe podium. Meciul respectiv, care a fost condus de o brigadă de arbitri cu Adrian Buică (Alexandria) la centru, avea să producă cele mai multe comentarii, deoarece gazdele s-au arătat nemulţumite de arbitraj, iar o consecinţă a fost aceea că au refuzat să achite baremul pentru acest joc (baremul pentru arbitraj/observare). Nemulţumirea echipei din Botoroaga a fost legată de faptul că oaspeţii din Brânceni au marcat golul victorie în minutul 4 al prelungirilor, iar frustrarea ratării debutului de sezon a determinat echipa gazdă să nu achite banii oficialilor. Probabil, acest gest nu va rămâne fără urmări la Comisia de disciplină, însă este un mare semnde întrebare această situaţie cu privire la starea disciplinară în sezonul abia început al Ligii a 4-a.

B. Pană

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.