Eveniment

A încălcat ordinul de protecție și s-a ales cu dosar penal

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turnu Măgurele au întocmit dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurilor ordinului de protecție în cazul unui bărbat de 52 de ani, din localitate. În ziua de 17 septembrie a.c., în jurul orei 21:30, persoana vătămată ar fi fost contactată telefonic de soțul său, bărbat în vârstă de 52 de ani, moment în care acesta i-ar fi adresat cuvinte și expresii jignitoare, deși împotriva sa fusese emis un ordin de protecție la data de 11 iunie. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurilor ordinului de protecție, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele.

 

Comments are closed.